România se plasează pe primul loc la nivel european şi pe locul şase în rândul a 56 de ţări în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a managerilor, dar şi a diferenţei între salariile top managementului şi a funcţiilor administrative, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Hay Group. În 2008, România s-a plasat pe locul opt la nivel mondial în ceea ce priveşte puterea de cumpărare managerilor. \"Această poziţionare nu ne-a surprins şi se explică prin taxa unică de 16%, mult mai mică decât în ţările din Europa de Vest, dar şi de costul vieţii mai scăzut din România, comparativ cu al ţărilor din Europa Centrală\", a declarat Alina Popescu, reward manager în cadrul Hay Group România. Autorii studiului au arătat că, începând de anul trecut, există o tendinţă de promovare a managerilor români, pachetele de salarii şi beneficii oferite fiind cu o medie de 30% mai mici decât bugetul alocat pentru expatriaţi. \"Deşi în ultimii trei ani s-au făcut eforturi constante de creştere a salariilor muncitorilor şi funcţiilor administrative în România, salariile top managementului sunt de zece ori mai mari decât ale acestora\", se precizează în analiză. La rândul său, directorul general Hay Group România, Harry Meintassis, consideră că diferenţa dintre puterea de cumpărare a managerilor din ţările cu o economie în curs de dezvoltare şi cei din ţările cu o economie deja matură va creşte în următorul an. \"În ţări unde guvernele au crescut cheltuielile publice pentru a ajuta sectorul privat să „depăşească furtuna“ va exista o creştere simţitoare a impozitelor şi a costului vieţii. Abia atunci se va face simţit impactul adevărat asupra veniturilor raportate la cheltuieli, lucru cel mai probabil a se întâmpla în următorii câţiva ani\", a mai spus Meintassis.