România, prima victorie în drumul spre CE de volei masculin U20

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, prima victorie în drumul spre CE de volei masculin U20

Sport 26 Aprilie 2014 / 00:00 1502 accesări

Reprezentativa de volei masculin Under 20 a României a început cu dreptul turneul de calificare pentru Campionatele Europene. Vineri, la Piatra Neamţ, echipa antrenată de George Grigorie şi Dani Săvoiu a învins, scor 3:0 (25:22, 25:7, 25:21), Norvegia, la capătul unui meci în care emoţiile şi-au spus cuvântul în primul set. Patru jucători de la Club Volei Municipal Tomis Constanţa au fost titulari în partida de vineri: extremele Adrian Aciobăniţei (MVP-ul meciului, cu 17 puncte) şi Marius Iftime (6p), universalul Mihai Tarţa (6p) şi centrul Robert Vologa (4p). Din setul al doilea a evoluat şi coordonatorul Alexandru Muscină (3p), iar al şaselea voleibalist de la CVM Tomis, centrul Eduard Ocunschi, a fost utilizat în al treilea set.

În celălalt meci disputat vineri, la Piatra Neamţ, Spania a trecut, scor 3:0 (25:20, 25:17, 25:14), de Danemarca.

Programul partidelor din Grupa C - sâmbătă, ora 16.30: Spania - Norvegia, ora 19.00: ROMÂNIA - Danemarca; duminică, ora 16.30: Norvegia - Danemarca, ora 19.00: ROMÂNIA - Spania. Ocupanta primului loc se va califica direct la turneul final, iar echipa clasată pe locul secund va merge la baraj (10-13 iulie). Tot la baraj va ajunge şi echipa clasată pe locul 3 cu cel mai bun punctaj din cele şapte turnee de calificare. Turneul final din Cehia şi Slovacia este programat în perioada 29 august - 6 septembrie.



12