Liga Europeană la volei feminin va continua la sfârşitul acestei săptămâni cu meciurile din etapa a patra. Naţionala României va evolua pe teren propriu, cu Turcia, în Sala Sporturilor din Constanţa. Vineri se joacă de la ora 20.30, iar sâmbătă de la ora 19.30, după meciurile naţionalei masculine.
Naţionala feminină a României va primi vizita celei mai puternice formaţii din Grupa C şi singura care a reuşit să o învingă până acum. Turcia a cedat numai un set în cele şase meciuri anterioare şi are cel mai bun punctaj dintre toate cele 12 echipe înscrise în Liga Europeană 2011. Tricolorele nu au câştigat niciun set la Ordu, aşa că vor să se revanşeze la Constanţa. „Avem speranţa că vom face două jocuri bune aici şi ne vom revanşa după acele înfrângeri. Acolo cred că ne-am speriat noi un pic, în prima zi, dar la noi în sală va fi cu totul altceva. A fost şi foarte multă lume în sală, iar publicul a ajutat foarte mult echipa gazdă. Sperăm să avem şi noi mulţi spectatori care să ne susţină şi să pună presiune pe jucătoarele din Turcia”, îşi doreşte Diana Neaga, căpitanul naţionalei României. „Pe terenul lor am jucat foarte slab în primul meci, dar în al doilea am văzut în jocul nostru aspecte care mă fac optimist înaintea partidelor de la Constanţa. Pentru a obţine rezultate pozitive, toată lumea trebuie să dea maximum pe teren şi să jucăm mult mai bine ca acolo. Turcia a confirmat că este cea mai bună echipă din grupă şi are cel mai bun punctaj din toată competiţia, cu un singur set pierdut. Asta o face mare favorită, dar consider că şi echipa mea are şansa ei”, consideră selecţionerul Darko Zakoc.
Tot în etapa a patra, Belarus se deplasează în Croaţia. Clasament după trei etape: 1. Turcia 18p; 2. România 11p; 3. Belarus 7p; 4. Croaţia 0p.