Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că singura țară care se opune aderării României la Schengen este chiar România, subliniind că o parte dintre politicieni nu au înțeles foarte bine „cum e cu statul de drept”. „Mă refer la Ordonanța 13, la MCV, unde partea vizată prioritar, Justiția, și-a făcut treaba. Stăm bine. La cealaltă parte, care ține de Parlament și de politicieni, mai avem teme de rezolvat și abordări de tip Ordonanța 13, chiar dacă au dispărut, arată multor politicieni europeni că lucrurile în România nu sunt încă stabile în ce privește abordarea față de ce se numește statul de drept“, a declarat președintele Klaus Iohannis, pentru caleaeuropeana.ro. Șeful statului a făcut referire și la abordările politicienilor care „ceartă Bruxelles-ul“. Potrivit lui Iohannis „abordările prost înțelese“ de o parte dintre politicieni prelungesc discuțiile cu privire la aderarea României la Schengen.