România şi Bulgaria ocupă la egalitate poziţia a patra între cele mai atractive destinaţii din Europa Centrală şi de Est pentru investitorii din ţările est-europene şi locul cinci în ceea ce priveşte interesul firmelor vest-europene pentru realizarea de fuziuni şi achiziţii, potrivit unui studiu al companiei Deloitte. Studiul a fost realizat prin intervievarea a 120 de directori în domeniul achiziţiilor şi fuziunilor din Europa, în perioada martie-aprilie 2008. România şi Bulgaria sînt vizate pentru fuziuni şi achiziţii de 78% dintre companiile din Europa de Est, în timp ce doar 26% dintre investitorii din vestul Europei au în plan realizarea de astfel de operaţiuni în cele două ţări, se arată în studiul \"Staying on course M&A în Europe\", realizat de Deloitte. De reţinut că cele două state ocupă aceeaşi poziţie în preferinţele investitorilor. Pe primele poziţii în vizorul investitorilor din Europa de Est se află Cehia şi Slovacia, vizate fiecare de 90% dintre companii. Polonia a fost indicată de 80% dintre intervievaţi. România se află după acest criteriu înaintea Ungariei, a Sloveniei, Croaţiei şi Albaniei. În ceea ce priveşte companiile din vestul Europei, destinaţia preferată de acestea este Polonia, care a fost indicată de 56% dintre respondenţi. Poziţiile următoare sînt ocupate de Cehia, Slovacia şi Ungaria. Studiul mai arată că dificultăţile de pe pieţele financiare internaţionale nu reprezintă un obstacol pentru planurile antreprenorilor în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor. Astfel, dacă managerii care lucrează în firmele de capital de risc (private equity) sînt mai precauţi după turbulenţele de pe piaţa internaţională, în ceea ce priveşte realizarea de viitoare achiziiţii, corporaţiile sînt mult mai optimiste. Potrivit studiului, doar 26% dintre managerii din firmele de private equity au răspuns că vizează alte achiziţii în următoarele 18 luni, în timp ce 64% dintre corporaţii au în vedere viitoare preluări. Cea mai mare parte a tranzacţiilor din Europa au avut loc în domeniul bunurilor de consum şi cel al producţiei, alte sectoare de interes fiind cel tehnologic, media şi telecomunicaţii în Europa de Vest şi energie şi resurse în Europa Centrală.