Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) va aloca 106.700 euro, fără TVA, pentru a promova destinaţiile turistice din România în cataloagele turoperatorilor germani TUI, ITS, Dertour şi Rewe. Cataloagele vor fi distribuite pentru sezonul de vară 2011. Pentru includerea României în cataloagele grupului TUI Deutschland, ministerul va plăti 33.613 euro, fără TVA, potrivit unui anunţ de atribuire publicat de instituţie. Reprezentanţii TUI România estimează că numărul broşurilor care vor fi tipărite în acest an va fi cel puţin similar celui de anul trecut, când au fost editate 120.000 de exemplare a câte 24 de pagini. Turoperatorii germani Dertour şi ITS / REWE Touristik vor tipări până la sfârşitul acestui an broşuri cu destinaţiile turistice cu România, pentru care ministerul va aloca 31.932 de euro, respectiv 32.773 de euro, fără TVA. Totodată, România va fi prezentă în cataloagele de promovare ale turoperatorului ITS Stadtereisen, în urma unui contract de de 8.403 euro, fără TVA. Anul trecut, ministerul a semnat un contract cu TUI pentru ca turoperatorul să revină în acest an în România, în condiţiile în care din 2006 grupul german a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele sale de promovare staţiunile româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţi. Tot din acest an, România este prezentă în cataloagele turoperatorilor Dertour & Co KG, fiind tipărite 350.000 de broşuri, şi ale ITS / Rewe Touristik, cu un tiraj de două milioane de exemplare.