Potrivit statisticilor, dacă se păstrează ritmul intrărilor şi ieşirilor din sistem din ultimii doi ani, în 2021, în România nu vor mai fi medici. În 2009, peste 50.000 de medici (50.386) lucrau în România, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Media anuală a ieşirilor naturale din sistem ale medicilor, adică prin pensionare se ridică la 4.282. Cifra a fost comunicată de Colegiul Medicilor din România (CMR) şi se referă la numărul de medici care au în acest moment peste 65 de ani şi figurează în baza de date a CMR. Cifra reflectă media pensionărilor medicilor din sistem, cu o rezervă: cadrele universitare pot activa în sistem până la 70 de ani iar în zonele defavorizate (adică unde nu există medici pentru o specialitate), medicii pot fi menţinuţi în activitate chiar dacă depăşesc vârsta de 70 de ani, explică Luminiţa Valcea, reprezentantul Biroului de Presă al CMR. Oficialul CMR nu a putut avansa ponderea pe care cele două excepţii o au în numărul total al medicilor care au peste 65 de ani. Cifra comunicată de CMR este cel mai apropiat indicator de media ieşirilor medicilor din sistem, prin pensionare, de care dispun, în acest moment, instituţiile publice şi private din România, care activează în sănătate. Nici Ministerul Sănătăţii, nici CMR nu a măsurat vreodată numărul de medici pensionaţi într-un an în România. În ultimii trei ani, peste 10.000 de medici au solicitat Ministerului Sănătăţii eliberarea unui certificat de conformitate, pentru a le fi recunoscute diplomele în statele UE şi, pe cale de consecinţă, pentru a se putea angaja în UE. Prin urmare, o medie anuală a ieşirilor prin migraţie a medicilor din sistem se situează la nivelul de 3.333 de medici (relativ la intervalul 2007-2010). În total, în medie, pe an, au ieşit din sistem 7.615 medici (în ultimii trei ani). Media anuală a intrărilor medicilor în sistem se ridică la 2.916 medici (relativ la ultimii doi ani universitari pentru care avem date disponibile: 2007/2008 şi 2008/2009), potrivit informaţiilor comunicate de INS. Astfel că, la o medie anuală a intrărilor medicilor în sistem de 2.916 avem în contrapondere o medie anuală a ieşirilor medicilor din sistem (prin migraţie şi pensionare) de 7.615. Prin urmare, 4.699 de medici nu sunt înlocuiţi anual în România. Raportând această cifră la numărul total de medici din sistem înregistrat în 2009, de 50.386, aflăm că în aproape 11 ani în România nu vor mai fi medici. Cifra este validă doar dacă în următorii zece ani se va menţine ritmul intrărilor şi ieşirilor din sistem din ultimii doi ani.