Evenimentele petrecute săptămîna trecută în România sau în afara graniţelor, dar care au legătură directă cu ţara noastră, pot fi încadrate, cu excepţia întîlnirilor politice, a conferinţelor de presă şi a proiectului de buget, în categoria jurnalistică aşa numită „faptul divers”. Jaf armat însoţit de crime, apoi violuri, tîlhării, furt de armament din depozitele armatei, accidente mortale pe şosele, trafic cu droguri de peste o tonă, ceea ce reprezintă o captură record pentru forţele poliţieneşti, plus ameninţarea unor manifestaţii publice de protest, din partea sindicatelor… Aceasta a fost realitatea cotidiană a săptămînii trecute, aşa cum au reflectat-o jurnalele de ştiri ale televiziunilor sau prima pagină a ziarelor naţionale şi locale. Adăugaţi la toate acestea concedierile masive de personal, pe care tot mai multe companii le anunţă aproape zilnic, reducerea veniturilor mai multor categorii de salariaţi sau funcţionari publici, programate prin noua politică de austeritate a guvernului, pe lîngă disponibilizările din administraţia aparatului de stat, creşterea inflaţiei, creşterea cursului valutar şi creşterea preţurilor, atît la alimente, cît şi la produse de larg consum şi veţi avea, la modul global, imaginea aproape sumbră a României reale în care trăim acum!
Astrologii susţin că opoziţia planetelor Saturn şi Uranus, din zodiacul european, precum şi intrarea Terrei în anul Boului, din punctul de vedere al zodiacului chinezesc, produc această agitaţie socială şi toate aceste evenimente. Politologii şi analiştii economici afirmă că numai criza mondială este de vină pentru ceea ce se întîmplă în clipa de faţă. Sociologii şi specialiştii în psihologie colectivă avertizează că, din cauza sărăciei generalizate, indiferent de motive, pe toate continentele, inclusiv în Europa, infracţionalitatea va creşte într-o proporţie foarte periculoasă,. În plus, sentimentul de agresiune psihică pe care îl trăiesc oamenii de rînd, indus de violenţele programelor de televiziune şi de publicitatea stradală extrem de stridentă, va agrava senzaţia de nesiguranţă şi stările depresive.
Eu nu sînt nici psiholog, nici economist, nici politician, ci un simplu român care, prin natura meseriei sale de modest gazetar, urmăreşte felul în care tăvălugul acestei realităţi de fiecare zi se prăvăleşte ameninţător peste noi, alungîndu-ne liniştea, tihna, calmul şi echilibrul. Parcă trăim într-o lume paranoică, debusolată, pe care nu o mai poate controla nimeni. În final, dacă mai ţinem seama şi de faptul că, pe lîngă toate aceste agitaţii şi isterii cotidiene, s-a abătut asupra noastră şi prostul gust, ca un uragan devastator ce schimonoseşte realitatea încojurătoare, putem trage o concluzie filozofică, anume aceea că omul, fie că e român sau nu, strică frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu.
În România de astăzi însă, ca şi în întreaga lume, politica nu se ghidează după înţelepciunea Celui de Sus, economia nu se construieşte cu principiile milei creştine, iar filosofia nu ţine de foame. Aproape peste tot, azi, urîtul a înlocuit iubirea şi prostia a învins frumosul…