România, reprezentată cu succes în Franţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, reprezentată cu succes în Franţa

Justiție 02 Decembrie 2011 / 00:00 669 accesări

Cei mai buni dintre elevii şi studenţii care au luat parte la cursurile Centrului European de Gastronomie şi Turism (CEGT) din Constanţa au participat, în perioada 20-26 noiembrie, la un schimb de experienţă în Paris, Franţa. Inaugurat pe 19 septembrie, CEGT face parte din proiectul „Califică-te! E şansa ta de a te integra în muncă!”, derulat de SC Compania de Investiţii pentru Turism SA, în parteneriat cu SC Succes TGM SRL şi Centrul European de Profesii Culinare CEPROC din Paris, Franţa, beneficiar fiind Fundaţia „Ing. Nejloveanu Niculae – maestru în arta culinară”. Proiectul a fost început anul trecut. În cadrul acestuia au fost formaţi peste o sută de tutori din judeţele Constanţa, Iaşi şi din municipiul Bucureşti, care i-au instruit pe elevii liceelor tehnologice din cele trei localităţi pe perioada practicii. Cea de-a doua fază a proiectului s-a desfăşurat în cadrul CEGT unde, pe parcursul a două săptămâni, începând cu 19 septembrie, au fost evaluate cunoştinţele căpătate de elevi în cele patru luni de practică. În urma evaluării, zece dintre cei mai buni participanţi au petrecut şase zile la Centrul European de Artă Culinară din Paris, Franţa, unde au participat la activităţi alături de elevi din Paris, descoperind specificul bucătăriei franceze şi atuurile turismului ţării gazdă.

Cei zece elevi şi studenţi sunt: Iulia Paula Sinescu (Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii „Gheorghe Airinei” Bucureşti), Marius Avram (Liceul „Cronos” Bucureşti), Tudora Minodora Călin (Grup Şcolar Economic „Virgil Madgearu” Constanţa), Valentin Octavian Dumitru (Grup Şcolar Economic „Virgil Madgearu” Constanţa), Iuliana Mihui (Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Techirghiol), Beatrice-Adelina Istrate (Colegiul „UCECOM” Spiru Haret Bucureşti), Dumitru Nicolaev (Liceul „Cronos” Bucureşti), Elena-Geanina Roşca (Colegiul Comercial „Carol I” Constanţa), Carmen Mihaela Radu (Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Bucureşti) şi Alina Irina Romanica (Grup Şcolar „Virgil Madgearu” Iaşi).

Taguri articol


12