România s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin

Sport 15 Iunie 2009 / 00:00 534 accesări

Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat la CM din China, după ce s-a impus, sîmbătă, în faţa selecţionatei Belarusului, scor 38-32 (22-16), în manşa secundă a barajului, scorul general fiind 70-63. Elevele lui Radu Voina au controlat partida de la un capăt la altul, reuşind de această dată să obţină o victorie mult mai concludentă decît în manşa tur. Chiar dacă îşi asiguraseră pe jumătate prezenţa la turneul final, după victoria cu 32-31 de la Mogilev, tricolorele au intrat motivate în teren. Oaspetele nu au putut ţine pasul în faţa unei echipe ce a reuşit să se distanţeze la şapte goluri după numai 12 minute de joc. Cu Vărzaru în mare formă, România a zburdat pînă la final, Radu Voina permiţîndu-şi să ruleze întreg lotul. “Mă bucur că am revenit într-un meci oficial acasă şi sper ca genunchiul să mă ţină de acum încolo şi să pot juca. Eu cred că acum e timpul să nu mai visăm, ci să muncim ca să cîştigăm o medalie la aceste mondiale”, a afirmat cîştigătoarea Ligii Campionilor, Cristina Vărzaru. În schimb, căpitanul selecţionatei tricolore, Valentina Elisei-Ardean, a vorbit despre un loc pe podium în China: „Am avut emoţii, dar am jucat bine. Ne-am calificat şi sper ca în China să cîştigăm o nouă medalie. Noua postură de căpitan nu schimbă cu nimic lucrurile, doar mă ambiţionează”. Reprezentativa tricoloră îşi va afla adversarele din China pe 15 iulie, cînd este programată tragerea la sorţi a grupelor. „De luni ne putem gîndi la China, la o medalie, dar în primul rînd la cît avem de muncit. Acesta va fi ultimul turneu final pentru multe jucătoare şi cred că vor vrea să demonstreze ceva acolo. Mă bucură această victorie”, a declarat Radu Voina, care va conduce România la primul Campionat Mondial după ce a preluat funcţia de antrenor al echipei naţionale. Pentru România au marcat Cristina Vărzaru 7 goluri, Oana Manea şi Cristina Neagu - cîte 5g, Ramona Maier, Ionela Gîlcă-Stanca şi Valentina Elisei-Ardean - cîte 4g, Clara Vădineanu şi Narcisa Lecuşanu - cîte 3g, Carmen Amariei 2g şi Ada Moldovan - un gol. Luminiţa Huţupan-Dinu, proaspăt retrasă din activitatea competiţională, şi-a încurajat colegele de pe margine. La meci au fost prezenţi campioanele şi campionii mondiali ai României, care au fost decoraţi înainte de partidă şi au primit flori. În tribună, alături de fostele glorii ale handbalului, au luat loc preşedintele României, Traian Băsescu, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi.



12