După o pauză de opt ani, naţionala României a reuşit să se califice la un turneu final al unei competiţii majore, la capătul unei campanii de calificare chinuitoare. Chiar dacă au încheiat preliminariile fără înfrângere, tricolorii au terminat doar pe locul secund în Grupa F, una cu adversari modeşti, şi doar noul sistem de desfăşurare al Campionatului European a făcut ca echipa pregătită de Anghel Iordănescu să meargă direct la turneul final din Franţa, programat anul viitor. În ultimul meci din preliminarii, România s-a impus, duminică seara, cu scorul de 3-0 (Budescu 4, 45, Al. Maxim 83), în Insulele Feroe, după un joc fără strălucire.
Scorul a fost deschis după doar patru minute de joc, când Raţ l-a servit perfect pe Budescu, iar acesta l-a executat pe Nielsen. Cu avantaj pe tabela de marcaj, tricolorii s-au mulţumit să controleze partida, chiar dacă nordicii au încercat să arate cum au învins de două ori Grecia în această campanie de calificare, iar Hansson l-a întins serios pe Tătăruşanu. Finalul primei reprize a adus al doilea gol pentru elevii lui Iordănescu, Budescu reuşind dubla cu un şut excelent de la 20 de metri. La reluare, feroezii au fost din nou periculoşi prin acelaşi Hansson, dar Tăturuşanu a fost din nou la post. În min. 65, Budescu a fost la un pas de hattrick, trimiţând la colţul lung, însă Nielsen a împins mingea în corner cu vârfurile degetelor. Emoţiile s-au risipit definitiv cu şapte minute înainte de final, când Maxim a finalizat o combinaţie cu Bogdan Stancu. La final, tricolorii au sărbătorit calificarea la turneul final din Franţa, însă prestaţiile din aceste preliminarii au lăsat un gust amar.
BUCURIA CALIFICĂRII
„Ne-am fi dorit să avem această bucuria de la Bucureşti, la meciul cu Finlanda, să o împărţim cu suporterii, pe care i-am dezamăgit. Băieţii au făcut un joc bun în Feroe, nai ales tactic, au făcut risipă de efort, şi meritam calificarea, singurul regret fiind că am fi vrut să o obţinem mai devreme şi să nu mai ţinem fanii în suspans. Fotbalul românesc avea nevoie de această calificare şi sper să aducă multe schimbări, pentru că avem nevoie de ele”, a spus Iordănescu, selecţionerul refuzând să dea un răspuns privind prezenţa sa pe banca tehnică la turneul final. „Ne bucurăm că am ajuns la un turneu final și merităm această calificare, în ciuda tuturor răutăţilor spuse la adresa noastre. Trebuie să fim mult mai uniţi lângă echipa naţională”, a declarat eroul meciul din Feroe, Constantin Budescu.
Au evoluat formaţiile - Insulele Feroe (selecţioner Lars Olsen): Nielsen - Naes, Faero, Nattestad (84 Baldvinsson), Sorensen - Holst (69 A. Olsen), Hansson, Vatnhamar (69 Ar. Frederiksberg), Hendriksson, Bartalsstovu - Edmundsson; România (selecţioner Anghel Iordănescu): Tătăruşanu - Măţel, Chiricheş, Dr. Grigore, Raţ - Hoban, Pintilii - Ad. Popa, Budescu (88 Prepeliţă), Torje (78 Al. Maxim) - B. Stancu (90 Alibec). Cartonaşe galbene: Nattestad, Faero, Hansson / Torje.
Tot duminică seară s-au disputat şi celelalte două partide din etapa a 10-a a Grupei F, ultima a preliminariilor la EURO 2016: Finlanda - Irlanda de Nord 1-1 (Arajuuri 87 / Cathcart 31) și Grecia - Ungaria 4-3 (Stafylidis 5, Tachtsidis 57, Mitroglou 79, P. Kone 86 / Lovrencsics 26, Nemeth 57, 75).
Clasament final: 1. Irlanda de Nord 21p (16-8), 2. ROMÂNIA 20p (11-2), 3. Ungaria 16p (11-9), 4. Finlanda 12p (9-10), 5. Insulele Feroe 6p (6-17), 6. Grecia 6p (7-14).
Citeşte şi: