„România se îndreaptă spre stagflaţie”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„România se îndreaptă spre stagflaţie”

Eveniment 07 Decembrie 2010 / 00:00 521 accesări

„România se îndreaptă cu paşi foarte rapizi spre stagflaţie (fenomen care combină încetinirea creşterii economice cu accelerarea inflaţiei - n.r.) din cauza distrugerii lanţurilor de creare a valorii în economie. Vom ajunge să avem importuri ridicate şi şomaj tot mai ridicat”, a declarat preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru. El consideră că, dacă în perioada viitoare vom vedea o activitate de fuziuni şi achiziţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, care acum sunt în insolvenţă, acesta va fi un semnal bun. „Înseamnă că avem un capital străin care este interesat şi în mijlocul lanţurilor de creare a valorii. Dacă nu, înseamnă că ne îndreptăm cu paşi foarte rapizi spre creşteri de importuri şi spre stagflaţie”, a spus Pogonaru. Acesta a arătat că frica de inflaţie i-ar putea determina pe români să reia vechile obiceiuri de investiţii mult mai curând decât era de aşteptat, cum ar fi în sectorul imobiliar. „Să nu vă miraţi dacă vom vedea o nouă perioadă de reinvestire în sectorul imobiliar mult mai curând decât ne aşteptam. Remarcăm din nou investiţii foarte mari în domeniul lanţurilor de retail”, a afirmat Pogonaru. El a arătat că modelul de creştere al României se bazează pe procesul de convergenţă. „Motorul principal de creştere pentru noi a fost procesul de convergenţă. Ce sesizăm în mediul de afaceri este că, după criză, procesul de convergenţă a slăbit în forţă şi suntem în situaţia în care nu mai suntem traşi spre UE. Avem de-a face cu o Uniune Europeană care are propriile probleme de rezolvat şi, ca atare, toţi cei care sunt marginali şi şi-au bazat procesul de creştere pe convergenţă vor avea de suferit în perioada următoare”, a afirmat preşedintele AOAR.

MUNCA, TAXATĂ EXCESIV. România are un dezechilibru în domeniul fiscal pentru că impozitează munca în mod excesiv şi capitalul sub limitele europene, consideră preşedintele AOAR. „Suntem total dezechilibraţi în domeniul filozofiei fiscale. Atât timp cât nu vom putea să echilibrăm sistemul vom avea evaziune fiscală în mod natural pentru că toată lumea va prefera să ia salariul dându-şi dividende şi plătind în plic decât să plătească în mod stupid un asemenea cost pentru impozitarea muncii”, a spus Pogonaru. Pe de altă parte, reprezentantul AOAR consideră că România are probleme în privinţa absorbţiei fondurilor europene, iar atragerea acestora ar trebui să pornească de la motivarea funcţionarilor care se ocupă de acest sector.



12