Gvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi-a anunţat din nou poziţia faţă de decizia politică de aderare la zona euro în 2019, declarând că sprijină iniţiativa, „pentru a avea un program naţional de care să ţină cont politicienii, lipsiţi de viziune pe termen lung, şi nu termenul avansat, greu de îndeplinit“. Declaraţia de ieri a venit la finalul seminarului „Isărescu și invitații săi“, al cărui subiect principal a fost cercul vicios în care România s-a zbătut timp de aproape 20 de ani şi din care a ieşit cu greu în ultimii ani, prin ajustarea abruptă a dezechilibrelor. Unele probleme persistă, însă, cea mai importantă fiind diferența mare dintre beneficiarii de pensii și contribuabilii la sistem. „Nu poţi să tragi de sistemul de pensii decât dacă ai un raport de 1 la 1. Un alt cerc vicios este evaziunea fiscală, cea mai mare problemă generată de fenomen fiind distorsionarea concurenţei, deci distrugerea pieţelor. La TVA de 24%, un evazionist de TVA rade tot în jurul lui“, a spus guvernatorul.