România şi Bulgaria îşi vor acorda sprijin reciproc pentru dezvoltarea de produse turistice comune, vor diminua cotele de impozit pentru veniturile care se impun prin stopaj la sursă în scopul evitării dublei impuneri şi vor crea un centru comun de informaţii turistice în China. Sistemul de colaborare a fost stabilit, astăzi, la Craiova, în şedinţa comună de guvern a celor două ţări, printr-o serie de documente bilaterale. Pe lista acestor documente figurează Convenţia pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, în principal prin diminuarea cotelor de impozit pentru veniturile care se impun prin stopaj la sursă (dividende, dobânzi, redevenţe). De asemenea, un Protocol de Intenţie între Ministerul român al Economiei, Comerţului şi Turismului şi Ministerul Turismului din Bulgaria în domeniul turismului prevede acordarea de sprijin reciproc pentru dezvoltarea de produse turistice comune în domenii specifice, precum turismul balnear, cultural, istoric, agroturism şi ecoturism, turism religios, gastronomic şi alte forme de turism specific, realizarea de evenimente comune pentru prezentarea diferitelor forme de turism în ambele ţări, schimbul permanent de informaţii privind organizarea şi participarea la evenimente internaţionale în scopul promovării produselor turistice comune dezvoltate pentru diferitele pieţe strategice, precum şi pentru crearea unui centru comun de informaţii turistice în China.