România şi Grecia sînt ultimele dintr-un clasament privind prevenirea infectării cu virusul HIV, accesul la îngrijiri medicale şi drepturile pacienţilor, potrivit unui studiu critic privind îngrijirile medicale acordate în ţările europene. Numărul de bolnavi care au contractat virusul HIV este în creştere în toată Europa, ca şi comportamentele sexuale ce implică riscuri. Într-un clasament de 29 de ţări (UE, plus Norvegia şi Elveţia), vizînd în special prevenţia, accesul la îngrijiri medicale şi drepturile pacienţilor, trei ţări se află în frunte: Luxemburg, Malta şi Elveţia. Printre ţările cele mai populate, Marea Britanie se clasează pe poziţia a noua, Franţa pe locul 12, Germania, pe 13, Spania, pe 15 şi Italia pe poziţia 27, în faţa Greciei şi României, ultimele din clasament. “Numărul persoanelor care trăiesc cu virusul HIV creşte în toate ţările UE, în timp ce bugetele consacrate bolii au fost reduse în mai multe ţări. Comportamentele sexuale neprotejate sînt o practică din ce în ce mai frecventă”, afirmă Beatriz Cebolla, responsabil de acest studiu. “Strategiile specifice din mediul carceral sînt foarte puţin aplicate, în special în ţările Europei de Est”, spune ea. Franţa, de exemplu, “ar trebui să facă un efort pentru introducerea de programe destinate reducerii răspîndirii bolii în închisori”. Ea excelează în schimb în materie de prevenţie. La sfîrşitul anului 2007, se estima că aproximativ 800.000 de persoane trăiesc cu virusul HIV în Europa, în creştere cu 8%, faţă de o estimare făcută anul precedent. Numărul persoanelor bolnave de SIDA care au murit a scăzut puternic după introducerea tratamentelor specifice, la mijlocul anilor ’90. În ceea priveşte România, un lucru pozitiv este faptul că a scăzut numărul cazurilor noi de persoane infectate cu HIV, în perioada 1999 - 2006. Totodată, România se numără printre ţările cu cea mai mică rată de infectare cu HIV.