În acest an, cînd efectele crizei economice globale se simt în toate domeniile, Comisia Europeană (CE) cere României să reducă deficitul bugetar sub pragul Uniunii Europene (UE) de 3% din Produsul Intern Brut (PIB) pînă în anul 2011. Astfel, România trebuie reducă deficitul bugetar de la 5,4% din produsului intern brut, în 2008, pînă la 5,1% în acest an, 4,1% în 2010 şi sub 3% din PIB în 2011, potrivit memorandumului semnat de România şi CE. Această măsură vine într-un moment foarte prost pentru economie, întrucît cheltuielile din bugetul de stat au crescut foarte rapid în comparaţie cu veniturile colectate. Austeritatea pe care o implică memorandumul semnat de România şi CE este o veste proastă nu numai pentru bugetari, ci şi pentru sectorul privat. Comprimarea cereriii din economie pe care o aduce înseamnă profituri mai mici pentru companii, şomaj, venituri mai reduse pentru angajaţii de sectorul de stat. În alte cuvinte, motoarele economiei, afectate deja serios în acest an de criza globală şi nu numai se vor gripa prin comprimarea cererii.
În cadrul recomandărilor transmise ieri Consiliului miniştrilor de Finanţe ai statelor membre, Comisia solicită Consiliului să aprobe termenul limită 2011 pentru reducerea deficitului bugetar al României sub 3% din PIB şi recomandă Guvernului să asigure corectarea indicatorului prin „implementarea măsurilor fiscale asumate prin bugetul din februarie 2009 şi bugetul revizuit din aprilie 2009, în special în zona salariilor din sectorul public şi a reformei sistemului pensiilor”, se arată într-un comunicat al CE transmis miercuri. Totodată, CE solicită Executivului să adopte alte măsuri necesare de corecţie a dezechilibrului bugetului de stat, pentru a atinge în 2009 ţinta de 5,1% din PIB (după metodologia UE) asumată prin Programul de Convergenţă, dar şi prin acordul de finanţare încheiat cu UE. În plus, Guvernul trebuie să elaboreze măsuri prin care să sprijine obiectivele de reducere a deficitului pe 2010 şi 2011, în special cele care se referă la scăderea cheltuielilor salariale din sectorul public, se arată în comunicat. CE recomandă României să realizeze „paşi concreţi” către consolidarea guvernanţei fiscale şi a transparenţei fiscale, prevăzute în Programul de Convergenţă, în special prin elaborarea unui cadru bugetar pe termen mediu, înfiinţarea unui consiliu fiscal independent, limitarea numărului de rectificări bugetare ce pot fi realizate anual, implementarea unor reguli fiscale, precum şi restructurarea sistemului de compensaţii salariale din sectorul public. Comisia solicită, în plus, îmbunătăţirea eficienţei colectării veniturilor la buget, printr-o reformă a administraţiei taxelor şi lărgirea bazei de impozitare. Recomandările prezentate ieri sînt similare cu măsurile cuprinse în memorandumul de înţelegere semnat de Guvern, Banca Naţională a României (BNR) şi CE pentru împrumutul de cinci miliarde euro obţinut de România de la fondul de echilibrare a balanţei de plăţi destinat statelor din afara zonei euro.