România, sub asaltul procedurilor de infringement: am ajuns la 50!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CE a declanşat două noi acţiuni

România, sub asaltul procedurilor de infringement: am ajuns la 50!

Eveniment 24 Ianuarie 2014 / 00:00 478 accesări

Colegiul Comisarilor a decis declanşarea a două noi acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în domeniul afacerilor interne, respectiv justiţiei, drepturilor fundamentale şi cetăţeniei, precum şi continuarea a două acţiuni în domeniul transporturilor, potrivit unui comunicat MAE. Comisia Europeană (CE) a adoptat, ieri, mai multe decizii cu privire la acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement procedures) referitoare la România. Colegiul Comisarilor a decis "declanşarea a două noi acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în domeniul afacerilor interne (cauza 2013/2180, referitoare la lipsa punerii în aplicare a anumitor obligaţii stabilite de legislaţia UE privind securitatea documentelor), respectiv justiţiei, drepturilor fundamentale şi cetăţeniei (cauza 2012/2145, referitoare la transpunerea incorectă a Directivei 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă)", menţionează sursa citată. De asemenea, potrivit comunicatului MAE, Colegiul Comisarilor a decis "continuarea, prin transmiterea punerilor în întârziere suplimentare, a două acţiuni declanşate în domeniul transporturilor (cauza 2012/2219, referitoare la siguranţa căilor ferate) şi, respectiv, în domeniul mediului (cauza 2011/4188, referitoare la aplicarea necorespunzătoare a anumitor prevederi din Directiva 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului în legătură cu autorizarea unei instalaţii nucleare din România)". Apărarea statului român în aceste cauze va fi construită sub coordonarea Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Răzvan Horaţiu Radu, subsecretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Din momentul primirii punerilor în întârziere şi a punerilor în întârziere suplimentare, autorităţile române au la dispoziţie un termen de 2 luni pentru a stabili poziţia României şi pentru a transmite un răspuns instituţiei UE. În prezent, sunt în curs 48 de acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor declanşate de Comisie împotriva României.



12