România, sub-bancarizată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cum prindem UE din urmă?

România, sub-bancarizată

Economie 22 Noiembrie 2013 / 00:00 236 accesări

O PROBLEMĂ DE ÎNCREDERE Gradul de insolvenţă din România este de 20% din PIB, în vreme ce activele bancare se ridică la 64% din PIB, a declarat ieri preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu. „La nivel european, efectul de multiplicare a activelor bancare se traduce în 366% din PIB, iar creditarea înseamnă 200% din PIB. În România, activele reprezintă 64% din PIB, deci nu vorbim despre o bancarizare exagerată, ba dimpotrivă. Ca să acoperim decalajul, avem nevoie de fonduri europene. Noi, băncile, ca şi celelalte industrii, urmărim o dinamică mai bună a economiei româneşti. Dacă insolvenţa înseamnă 20% din PIB, se înţelege că astfel de cifre creează o neîncredere generalizată şi o reticenţă a jucătorilor de a investi. De asemenea, 40% din creditarea neguvernamentală merge către întreprinderile mici şi mijlocii, dar numai jumătate dintre ele se califică pentru a primi împrumuturi. De aici rezultă nevoia considerabilă de capitalizare a companiilor autohtone”, a spus Dănescu. Potrivit reprezentantului ARB, în cazul fondurilor structurale, băncile îşi arogă o contribuţie esenţială la gradul de absorbţie existent la ora actuală: „S-a discutat mult despre subiectul fondurilor europene. Dacă plecăm de la realităţile economiei noastre, constatăm că acumularea de capital nu este una comparabilă cu cea europeană. Astfel, factorul de multiplicare a unui euro din fonduri structurale este covârşitor de mare în România, comparativ cu alte ţări. Banii comunitari devin absolut prioritari, iar noi (bancherii - n.r.) ne bucurăm că suntem solicitaţi să îi administrăm”.

UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ Totodată, Dănescu a apreciat că „piaţa liberă înseamnă riscuri, iar eliminarea lor înseamnă… ieşirea de pe piaţa liberă”: „Suntem de acord cu faptul că numărul mare de riscuri duce la refuzul unei decizii de business. Băncile constată aceeaşi abordare şi la nivel european. Există o notă de poziţie a Federaţiei Europene a Băncilor, care spune că piaţa liberă înseamnă riscuri, dar dorinţa de reglementare spre eliminarea riscurilor înseamnă, culmea, ieşirea din piaţa liberă. ARB vrea să participe la acest proiect al fondurilor structurale pentru România, dar suntem atenţi, în acelaşi timp, la riscul reputaţional, cu atât mai mult cu cât industria bancară consideră că există o mare diferenţă între percepţie şi realitate”.

Taguri articol


12