Mă fascinează şi mă uluieşte, pur şi simplu, realitatea cotidiană care ne înconjoară şi care capătă, uneori, accente groteşti, sublime, atroce, dacă nu chiar suprarealiste…Tocmai din acest motiv, spectacolul ştirilor a devenit singurul best-seller zilnic. Informaţiile ce ne bombardează fără încetare au efect şi asupra intelectualului, dar şi asupra analfabetului. Ele seamănă cu un drog cotidian de care sîntem cu toţii dependenţi. O singură zi fără ştiri ar fi ca liniştea dintr-un cavou gol. Însă culmea paradoxului este că uraganul ăsta al veştilor, ce se învîrt în jurul nostru ca o tornadă ameţitoare, ne face să uităm de noi înşine, încremeniţi într-o stare de perplexitate! Să vedem.

În săptămîna cînd a avut loc devastatorul cutremur din China, Ion Iliescu a îndrăznit să-l facă pe filosoful Gabriel Liiceanu „lichea”, după ce acesta a publicat un text despre starea lichelei din România, la 18 ani după faimosul „Apel către lichele” din 30 decembrie 1989. Un studiu surprinzător apărut cam în aceeaşi perioadă dezvăluie că numărul greviştilor care au revendicări salariale este egal sau chiar mai mic decît numărul şomerilor din România, adică - după cum spune acelaşi studiu - românii mor de foame, dar continuă să fie leneşi şi nu se înghesuie să muncească. În aceeaşi zi în care o fetiţă de 12 ani, care făcea parte din curentul „emo”, s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc bucureştean, un om de afaceri spaniol care are prenumele „Jesus”, a coborît din elicopter în mijlocul Bărăganului cu 28 de milioane de euro în sacoşă. El a oferit o masă pe cîmp ţăranilor săraci dintr-un sat, pentru a-i convinge să vîndă cîteva mii de hectare pe care el vrea să construiască un oraş. Cel mai vîrstnic dintre săteni a declarat că nu a mai văzut niciodată atît de multă mîncare adunată la un loc şi că a fost pentru prima oară în viaţa lui cînd a simţit gustul de whisky pe limbă. O asistentă medicală declară moartă o bătrînă dintr-un apartament de bloc, pe care blitzul unui criminalist o „trezeşte” la viaţă, ulterior. Populaţia care trăieşte sub limita cotei de sărăcie admisă în UE a depăşit 40% în România. În acelaşi ziar, lîngă această ştire, a fost dezvăluit faptul că în spatele fraudei cu carduri de la Bancpost s-ar afla doi mafioţi puşcăriaşi, celebrii fraţii Cămătari. Traian Băsescu îşi aniversează un an de la eşuarea referendumului pentru suspendare, făcînd cronica televizată a unei revoluţii instituţionale şi politice amînată de apatia poporului român, dar are grijă să-şi asezoneze declaraţiile şi cu dezvăluiri politice pe care le lasă la jumătatea drumului, pentru că aşa este de bon ton în campanie. PSD, cel mai mare partid din România, a fost declarat „sărac”, deoarece experţii britanici în consultanţă şi marketing politic angajaţi anul trecut şi-au reziliat contractul din cauza onorariilor neachitate. Acesta a fost rezultatul unei anchete, în care mai era dezvăluit faptul că, în bătălia pentru Bucureşti, PSD face campanie „în orb”, pentru că nu ar avea bani de sondaje. În schimb, Sorin Oprescu, aşa cum am riscat eu să profeţesc, apare lider în primele consultări asupra opiniei electoratului. Aceeaşi anchetă a dovedit statistic că PD-L este, în mod paradoxal, „cel mai sărac partid cu cei mai mulţi bogaţi”. Dar această ştire este atribuită de două ziare diferite în gura purtătorilor de cuvînt a două partide diferite, în funcţie de orientarea politică a ziarelor respective. La spitalul judeţean din Suceava, nouă paciente au stat cu cadavrul unei bolnave în salon vreme de 12 ore, fără să se sinchisească vreo asistentă medicală…

Suntem în Anul Domnului 2008, în cel de-al treilea mileniu creştin, iar acest text nu este un poem în proză, ci imaginea României suprarealiste din zilele noastre. Vorba lui Cristian Tudor Popescu: „Arătăm ca un cadavru umplut cu ziare”…