România susţine procesul de reformă a CEDO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România susţine procesul de reformă a CEDO

Externe 21 Aprilie 2012 / 00:00 410 accesări

Cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, reunite la o conferinţă începută joi, în localitatea britanică Brighton, şi-au reafirmat voinţa de a îmbunătăţi funcţionarea Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), care este depăşită de numărul prea mare de dosare ce îi sunt trimise spre soluţionare. Preşedintele CEDO, Nicolas Bratza, a declarat că circa 150.000 de dosare sunt, în prezent, în faza de evaluare preliminară. În medie, Curtea îşi declină competenţa pentru 90% dintre solicitări iar durata medie a unei proceduri judiciare este de patru ani şi jumătate, afirmă John Darcy, consilierul preşedintelui CEDO. Proiectul de declaraţie finală a reuniunii, care a fost supus aprobării, vineri, delimitează mai strict cazurile în care CEDO poate fi sesizată, propune o suplimentare a resurselor umane şi financiare destinate rezolvării cazurilor şi scurtează termenele în care Curtea poate lansa o procedură judiciară. În acest sens, Consiliul Europei a propus reducerea de la şase la patru luni a termenului în care CEDO poate fi sesizată după decizia definitivă adoptată de justiţia unui stat membru. În proiectul de declaraţie se mai precizează şi necesitatea epuizării tuturor căilor de atac la nivel naţional, înainte ca instanţa europeană să poată fi sesizată. Conferinţa insistă şi asupra necesităţii ca cele 47 de state să aplice deciziile Curţii, pentru ca acestea să intre în jurisprudenţa naţională, evitându-se astfel o înşiruire de procese cu speţe asemănătoare şi decizii repetitive. Potrivit lui John Darcy, CEDO trebuie să soluţioneze în prezent 30.000 de cazuri asemănătoare

Consiliul Europei s-a angajat din anul 2010 să reformeze CEDO, pentru a eficientiza activitatea acesteia, conferinţa de la Brighton fiind a treia care dezbate acest subiect. Premierul britanic, David Cameron, a făcut din reforma CEDO o prioritate, după ce CEDO s-a opus extrădării clericului islamist radical Abu Qatada din Marea Britanie către Iordania, deşi instanţele britanice o aprobaseră. Declaraţia adoptată vineri, la Brighton, va fi supusă aprobării Comitetului de Miniştrii, organul decizional al Consiliului Europei, ce se va reuni pe 23 mai, la Strasbourg, unde se află sediul CEDO.

Secretarul de Stat Bogdan Aurescu a reafirmat susținerea României pentru procesul de reformă al CEDO, în cadrul lucrărilor conferinţei de la Brighton. De asemenea, Aurescu a subliniat contribuţia majoră a mecanismului Convenţiei la asigurarea stabilităţii democratice în Europa, evidenţiind faptul că orice demers de eficientizare şi reformă a Curţii trebuie să se fundamenteze pe respectarea dreptului de recurs individual, ca element esenţial al sistemului european de protecţie a drepturilor omului. Aurescu a subliniat angajamentul politic puternic al părţii române pentru eficientizarea mecanismului de control al respectării drepturilor omului de la Strasbourg, accentuând că statele sunt primele chemate să identifice soluţiile optime în vederea punerii în executare a hotărârilor instanţei europene.



12