România, tare la investiţiile în infrastructura feroviară?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Incredibil, dar adevărat! Potrivit Clubului Feroviar

România, tare la investiţiile în infrastructura feroviară?!

Social 25 Iunie 2012 / 00:00 477 accesări

Potrivit unor statistici care par incredibile, România ocupă locul cinci în clasamentul investiţiilor în infrastructura feroviară în ţările Europei Centrale şi de Est, cu o valoare de 169 milioane euro în 2010, jumătate din nivelul din 2008, dar ocupă poziţia 12 privind calitatea, se arată într-un comunicat al Clubului Feroviar. ”Conform statisticilor Forumul Internaţional de Transport (ITF), în 2010, investiţiile în infrastructura feroviară din România au fost de 169 milioane euro, cu 47% mai puţin decât în 2008, când această sumă s-a ridicat la 316 milioane euro, cea mai mare pentru România din 1992. Astfel, România a ocupat poziţia a 5-a în clasamentul investiţiilor în infrastructura feroviară în ţările din Europa Centrală şi de Est (exceptând Muntenegru pentru care nu există informaţii)”, se precizează în comunicat. Locul 1 este ocupat de Polonia, cu 650 milioane euro. De asemenea, potrivit unui raport din 2012 al World Economic Forum, calitatea infrastructurii feroviare din România a acumulat 2.5 puncte, pe o scara de la 1 la 7, ocupând poziţia 12 între ţările ECE şi 79 între alte 132 de ţări. Calitatea infrastructurii rutiere este şi mai puţin apreciată, cu un punctaj de 2,1, în timp ce cea portuară are 2,8 puncte, potrivit Clubului Feroviar. Ponderea investiţiilor în infrastructura de transport terestru în ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) a crescut brusc în 2009 ajungând la 2% din PIB, cea mai mare valoare raportată de acestea vreodată. În 2010 s-a înregistrat o scădere la 1,7%, pe fondul crizei economice. ”Volumul investiţiilor în infrastructură a crescut foarte mult mai ales în ţările în curs de dezvoltare şi de tranziţie ale ECE, începând cu 2003. Această creştere a devenit negativă după atingerea unui nivel record în 2009. Investiţiile în infrastructura de transport terestră au scăzut cu 11% în termeni reali din 2009 până în 2010”, se menţionează în comunicat. Ţările din Europa Centrală şi de Est preferă să direcţioneze investiţiile mai mult în sectorul de drumuri, ponderea investiţiilor în infrastructura rutieră crescând de la 65% în 1995 la 82% în 2010. Ţările ECE analizate sunt Albania, Bulgaria, Croatia, Republica Cehă, Estonia, FYR Macedonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia. Club Feroviar este o companie de consultanţă adresată organizaţiilor din domeniul feroviar, transportului multimodal şi transportului public.

Taguri articol


12