România, ţinta atacurilor nejustificate ale oficialilor UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Inculpatul de serviciu

România, ţinta atacurilor nejustificate ale oficialilor UE

Politică 31 Mai 2013 / 00:00 435 accesări

ATAC Faptul că România este membră a Uniunii Europene (UE) încă din 2007 nu înseamnă că este tratată la fel ca toate ţările membre. Nu de puţine ori, România a fost ţinta atacurilor unor reprezentanţi de seamă ai UE, atacuri care se dovedesc că nu pot fi susţinute cu argumente. Şi ne aducem aminte cum România a fost acuzată gratuit în cazul cărnii de vită din lasagna sau în cazul curcanilor injectaţi cu antibiotice, ca să nu mai vorbim de scandalul castraveţilor din 2012. Fără a avea vreo vină, România a fost inculpatul de serviciu. Grav este faptul că după ce s-a dovedit că ţara noastră nu a avut nicio implicare în cazurile menţionate mai sus, niciunul dintre oficialii europeni nu şi-a cerut scuze, dar nici reacţia oficialilor români nu a fost una care să oblige UE la acest lucru. Actualul Guvern pare să nu mai tolereze astfel de ieşiri. După „îngrijorarea” exprimată de comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, potrivit căruia Bulgaria, România şi Italia „sunt pur şi simplu aproape neguvernabile”, premierul Victor Ponta a simţit nevoia să răspundă. „Mie mi se pare că suntem guvernabili şi că suntem gazde bune, din moment ce anul acesta s-au aflat deja sau se vor afla în vizită în România preşedinţii tuturor instituţiilor financiare internaţionale - FMI, Banca Mondială, BERD, BEI. România are creştere economică şi, dacă mă uit în zonă, arată că statul are, în mod sigur, şi o guvernare stabilă”, a declarat Ponta.

DELIMITARE Reacţia premierului a determinat o distanţare a Bruxelles-ului faţă de ieşirea comisarului pentru energie. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde Hansen, a precizat că Gunther Oettinger a vorbit în calitate de politician atunci când a făcut declaraţiile despre România. Europarlamentarul român Corina Creţu, vicepreşedinte al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, i-a cerut preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, să se delimiteze de afirmaţiile comisarului Gunther Oettinger. Corina Creţu a atras atenţia asupra faptului că membrul german al acestui for „a depăşit limitele libertăţii de expresie, intrând pe terenul alunecos al proceselor de intenţie şi al atacurilor nepermise la adresa alegerilor politice ale cetăţenilor unor naţiuni”. Italienii sunt şi ei deranjaţi de afirmaţiile lui Oettinger, presa italiană aşteptând ca oficialul european să revină asupra declaraţiilor sau să demisioneze din funcţia de comisar UE al Energiei.



12