Corupţie, trafic de influenţă, abuz în serviciu, şantaj, imixtiune în Justiţie, tăinuire, complicitate, interese oligarhice. Toate au ieşit la iveală în confruntarea finală pentru supremaţie dintre primii doi oameni ai statului, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu. Orbiţi de războiul lor personal, Băsescu şi Tăriceanu au reuşit să discrediteze întreaga ţară şi toate valorile româneşti. Românii nici nu au apucat să ridice fruntea în marea familie europeană că, în lupta lor pentru ciolan, portocaliii, Băsescu şi Tăriceanu le-au furat acest drept şi au afundat ţara într-o mocirlă fără fund.
Traian Băsescu şi-a dorit puterea doar pentru el imediat după ce a ajuns în cea mai înaltă funcţie în stat. El a vorbit despre alegeri anticipate încă din primele zile ale anului 2005. În ciuda presiunilor sale, planul i-a fost dat peste cap de încăpăţînarea lui Călin Popescu Tăriceanu de a se agăţa de scaunul de premier. Aşa a început războiul dintre cele două Palate, dintre PD şi PNL, Traian Băsescu fiind considerat în continuare, întrucît a dovedit cu prisosinţă acest lucru, liderul democraţilor. De-a lungul timpului, cei doi adversari din Dreptate şi Adevăr şi-au pîndit şi exploatat, la momentul oportun, fireşte, fiecare greşeală. Atacantul şef a fost preşedintele Băsescu, cel care a încercat din răsputeri să-şi creeze o imagine de salvator al naţiunii, trăgînd după el partidul din care provine, în defavoarea premierului şi al partidului acestuia, pe care l-a şi destrămat. La repetatele acuzaţii de genul “Mafia a ajuns pe masa Guvernului”, lansate de Băsescu, replicile firave ale lui Tăriceanu aproape că au rămas neobservate, premierul şi partidul său pierzînd din credibilitate. La jocul lui Băsescu se adaugă erorile de guvernare ale liberalilor, aceştia dovedind cu prisosinţă pînă acum că nu erau pregătiţi să preia o asemenea responsabilitate. La fel ca şi democraţii, de altfel. Lupta pentru putere dintre liberali şi democraţi s-a acutizat, fiecare înarmîndu-se cu aşi în mînecă pentru a-şi desfiinţa partenerul de guvernare şi a deveni atotstăpînitori. Şi, cum România a trecut peste momentul 1 ianuarie 2007, cu gunoiul sub preş însă, Băsescu s-a dezlănţuit şi i-a aplicat lui Tăriceanu lovitura de graţie: un bilet pe care l-a primit de la acesta. Atacul lui Băsescu a fost pregătit cu cîteva zile în urmă de blonda de la Cotroceni, Elena Udrea, care a spus că Tăriceanu i-a scris lui Băsescu să intervină la Parchet pentru Dinu Patriciu. Tăriceanu a negat existenţa unui astfel de document, însă acesta a apărut în mîna lui Băsescu. Şi dacă Elena Udrea spunea că şeful statului a mototolit biletul şi i l-a aruncat în cap, spunînd , atunci cînd, cu teamă, i l-a dus, în momentul în care Băsescu l-a prezentat în faţa romînilor, la televizor, biletul nu era deloc şifonat. Este greu de crezut că Băsescu l-a recuperat ulterior, l-a spălat, călcat şi apretat?! Prin urmare, cu biletul în mînă, pe care l-a păstrat la... naftalină timp de doi ani, Băsescu l-a acuzat pe Tăriceanu că i-a propus “un parteneriat cu oligarhiile noastre”, în ideea că „a venit vremea noastră”. Băsescu a subliniat, bineînţeles, şi tentativa lui Tăriceanu de influenţare a Justiţiei.
Interese oligarhice la Cotroceni
Ca niciodată, Tăriceanu a reacţionat într-un mod extrem de dur la acuzaţiile lui Băsescu, răspunzînd şi el cu acuzaţii fără precedent la adresa şefului statului. El a acuzat, într-o emisiune televizată, grupurile oligarhice de care este înconjurat Băsescu la Cotroceni. Tăriceanu a dat drept exemple cele două consiliere, Elena Udrea şi Stana Anghelescu, care au lucrat în beneficiul unor oameni de afaceri, şi ale căror soţi au fost implicaţi în scandaluri de presă, oamenii de afaceri Umbrărescu şi Vulpescu. “Sînt cu zecile exemplele legate de oligarhia din jurul Cotrocenilor. Mi-am amintit şi scandalul şi de ameninţările din partea doamnei Udrea cînd l-am demis pe directorul de la RAAPPS (Cristian Vlaicu, n.r.). Apoi, îmi amintesc o întîmplare de la inundaţiile de anul trecut, cînd, în spatele meu, unul dintre regii asflatului îi spunea ministrului Transporturilor de la acea vreme: . Ministrul a răspuns:
Băsescu, şeful suprem al Parchetului
În privinţa biletului trimis lui Băsescu în cazul Petromidia, Tăriceanu a arătat că documentul a fost transmis şefului statului cu ideea că acesta participă la şedinţele Parchetului. Această afirmaţie a lui Tăriceanu naşte numeroase semen de întrebare în legătură cu independenţa justiţiei în România. Nu recunoaşte astfel Tăriceanu că procurorii îi sînt subordonaţi politic lui Băsescu? Să nu uităm că ministrul Justiţiei, Monica Macovei, sprijinită de PD, şi-a subordonat procurorii imediat după ce s-a instalat în funcţie, în condiţiile în care, în calitate de reprezentant al societăţii civile, a militat pentru independenţa justiţiei. Marea luptă anticorupţie din România, de care portocaliii au făcut atît caz a fost, după cum a dezvăluit Tăriceanu, doar o vendetă politică, la cheremul lui Băsescu. Acelaşi Băsescu care, să nu uităm, i-a catalogat drept corupţi pe judecători, care nu i-au răspuns la ordine, iar mai nou, l-a numit în funcţie pe preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, garantul respectării independenţei justiţiei. Într-un final, Tăriceanu a declarat că nu intenţionează să demisioneze din funcţia de prim-ministru în urma scandalului legat de biletul trimis preşedintelui, arătând că politica României nu trebuie derulată de “o fostă consilieră la Cotroceni”. Premierul a precizat că declaraţiile şefului statului reprezintă o nouă încercare de a răsturna Guvernul şi primul-ministru, care poate provoca o criză politică, precizînd însă că nu va mai fi dispus să asiste pasiv la aceste atacuri.
Tăriceanu, şantajat prin mesaje telefonice
Dacă în emisiunea televizată de miercuri seara Tăriceanu a lansat acuzaţii grave, dar care care au fost mediatizate în presă, ieri a scos la iveală o noutate. El a afirmat că a primit ameninţări nesemnate pe telefonul privat, în momentul în care a decis, anul trecut, să îl schimbe din funcţie pe directorul RAAPPS, “care era omul de casă al celebrului cuplu care văd că ocupă prima pagină a ziarelor din România” şi somat să îl repună pe acesta în funcţie. “Mesajele nu erau semnate. Doar nu credeţi că mafia îşi semnează mesajele”, a spus Tăriceanu. “Eram ameninţat că se vor face dezvăluiri cu anumite chestiuni pe care ei (autorii mesajelor - n.r.) le invocau dacă nu voi accepta ca el (directorul regiei - n.r.) să fie repus în funcţie”, a mai spus Tăriceanu. El a şi prezentat ziariştilor mesajul de ameninţare pe care l-a primit: “Dragă Căline, citeşte pînă la capăt. Avem înregistrări cu diferite persoane, printre care domnul Petrovici. Dacă nu se revocă ultimele hotărîri din CA al RAAPPS şi nu sînt schimbaţi directorii noi puşi de Stroe, Moisescu, atunci vom ieşi cu toate dovezile pe TV şi ziare şi vom face şi plîngeri penale oficiale cu probe multe şi perfecte. Informare despre RAAPPS, presupun că nu ştii, toate”. Şi, aşa cum lui Băsescu nu i s-a părut interesant conţinutul biletului lui Tăriceanu, de nu l-a dat publicităţii în momentul în care l-a primit, nici lui Tăriceanu nu i s-a părut ceva serios mesajul de ameninţare...