„România trebuie să fie foarte vigilentă în respectarea angajamentelor asumate”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks:

„România trebuie să fie foarte vigilentă în respectarea angajamentelor asumate”

Eveniment 30 Aprilie 2010 / 00:00 412 accesări

România trebuie să fie foarte vigilentă în respectarea angajamentelor agreate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), în contextul problemelor din Grecia, a spus, ieri, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. „Mesajul-cheie pentru România, legat de problemele din Grecia, este acela că România trebuie să fie foarte vigilentă în îndeplinirea tuturor angajamentelor asumate, pentru a se asigura că nu va apărea niciun risc care să fie agravat de situaţia actuală (creată de criza din Grecia - n.r.)”, a spus Franks, după o întâlnire cu guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. Legat de execuţia bugetară, Franks nu a vrut să facă niciun comentariu, până ce experţii nu îşi vor încheia evaluarea. Pe de altă parte, oficialul FMI a adăugat că misiunea este „în proces de reevaluare a proiecţiilor macroeconomice”. Misiunea FMI în România a început ieri întâlnirile la nivel de oficiali cu autorităţile de la Bucureşti pentru evaluarea stadiului de îndeplinire a condiţionalităţilor şi măsurilor agreate în cadrul programului de asistenţă financiară externă, după ce, până în present, au avut loc întâlniri la nivel de experţi. Reprezentanţii misiunii FMI se vor mai întâlni pe parcursul vizitei şi cu reprezentanţi ai băncilor, sindicatelor şi patronatelor. Autorităţile române se aşteaptă ca evaluarea acordului stand-by să fie pozitivă, iar eliberarea tranşelor să aibă loc conform programului stabilit. Potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, următoarea tranşă de la Fond, în valoare de aproximativ 850 de milioane de euro, va fi alocată exclusiv BNR, fără să existe posibilitatea unei noi finanţări a deficitului bugetar. FMI va prezenta concluziile vizitei în România pe 7 mai. Misiunea FMI a sosit în România în 27 aprilie.



12