“România trebuie să iasă din carantina de dreapta”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Eurodeputatul Cătălin Nechifor

“România trebuie să iasă din carantina de dreapta”

Politică 28 Mai 2008 / 00:00 516 accesări

Eurodeputatul PSD Cătălin Nechifor a declarat, luni, că România trebuie să iasă din “carantina de dreapta” în care a intrat în 2004, în condiţiile în care, de un an şi jumătate, absorbţia fondurilor post aderare este zero, iar România e dată ca exemplu negativ. Nechifor a apreciat că sîmbătă se încheie cea mai lungă campanie electorală care ţine din 2004 şi care a făcut extrem de mult rău ţării, însă “România are dreptul să meargă mai departe”. El a arătat că, dacă în perioada guvernării Năstase, România a reuşit să atragă foarte multe fonduri de preaderare PHARE, ISPA şi SAPARD şi exista un grad de absorbţie extrem de ridicat, acum, ţara noastră este dată ca exemplu negativ: “Europenii ne dau ca exemplu: Să nu faceţi ca românii, pentru că la fonduri post aderare absorbţia este zero pe fonduri structurale”. El a arătat că actuala putere de dreapta are “un scenariu horror” în ceea ce priveşte bunăstarea românilor, subliniind că preşedintele Traian Băsescu doreşte ca euro să fie introdus în România în 2014, iar ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, susţine că, în 2013, salariul mediu va ajunge la nivelul de 600 de euro, în condiţiile în care “salariul european este de peste 1.500 de euro. Degeaba muncim. Acest scenariu pus în practică de Boc, Flutur, Videanu, Vosganian este de groază”. Nechifor a concluzionat că, în România, este nevoie de o guvernare de stînga.



12