“România trebuie să reintre într-un ciclu de creştere economică susţinută“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Iuliu Winkler:

“România trebuie să reintre într-un ciclu de creştere economică susţinută“

Politică 29 Decembrie 2011 / 00:00 344 accesări

PREDICŢII Parlamentarul european udemerist Iuliu Winkler a ajuns la concluzia că anul 2012 trebuie să fie anul în care România reintră într-un ciclu de creştere economică susţinută asemănător ciclului dintre anii 2001-2008. Iată că i-a apucat nostalgia pe cei de la Putere după guvernarea social democrată care “a fost cea mai fertilă\", aşa cum spunea Ion Iliescu. Dacă ar fi fost luate măsuri de la începutul crizei, România nu ar fi ajuns în astfel de situaţii. Însă măsurile târzii şi dure au dat peste cap o ţară întreagă, aflată acum la limita subzistenţei. Conform prognozei de iarnă a Comisiei Europene (CE), perspectiva de creştere economică a României este de 2,1% din PIB în anul 2012, în timp ce aceeaşi perspectivă de creştere la nivelul UE a fost stabilită la 0,6%. Ambele predicţii au fost reevaluate după ce în toamna acestui an CE era mai optimistă, atât în cazul României (3,5%-4%) cât şi în cazul UE (1,9%). Udemeristul susţine că CE consideră că România beneficiază actualmente de încrederea investitorilor, finanţându-se stabil atât pe piaţa internă cât şi pe pieţele externe, considerând că „în aceste condiţii România poate să-şi asigure creşterea economică sustenabilă în anul 2012”.

A VENIT TIMPUL SĂ SE FACĂ CEVA… Winkler spune că „vor exista trei motoare ale creşterii economice în perioada următoare: exporturile şi producţia industrială, investiţiile, în special cele prioritare aflate pe lista celor 60 de proiecte importante prezentate de către Guvern, şi în sfârşit relansarea din sectorul construcţiilor. Anul 2012 este crucial pentru intrarea într-un nou ciclu de creştere pentru următorii 5-7 ani. Acest lucru înseamnă şi reluarea dezvoltării convergente cu Uniunea Europeană în condiţiile în care azi România se află pe o traiectorie divergentă cu UE”. El recunoaşte însă că dacă până acum Guvernul nu a făcut mare lucru, de acum încolo „va trebui să ia măsuri pentru reducerea arieratelor prin achitarea facturilor emise dar neonorate în prezent de către stat, va trebui, de asemenea, să prevină efectele negative ale unui an agricol slab din cauza secetei din perioada actuală”.



12