România trebuie să transmită UE calendarul introducerii paşapoartelor biometrice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România trebuie să transmită UE calendarul introducerii paşapoartelor biometrice

Politică 30 Aprilie 2009 / 00:00 436 accesări

Paşapoartele electronice conţin un cip acoperit de patru folii, care nu poate fi citit decît de la maximum 10 cm distanţă şi numai dacă actul de identitate este deschis, a explicat reprezentantul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Elena Ciocan, la dezbaterea OUG privind regimul liberei circulaţii a românilor în străinătate. Directorul adjunct în MAI, Elena Ciocan, a subliniat ieri că neadoptarea de către România a regulamentului UE privind actele electronice ar putea afecta acordurile bilaterale încheiate între Uniune şi state din afara structurii, motiv pentru care UE cere cu insistenţă introducerea acestor acte. \"La încheierea acordurilor bilaterale cu state care nu sînt membre UE, privind ridicarea vizelor, Uniunea pretinde acelor state introducerea actelor biometrice, iar faptul ca există unele ţări UE, ca România şi Bulgaria, care n-au generalizat eliberarea paşapoartelor electronice, poate fi invocat în negocieri de către statele terţe\" a spus Ciocan. Reprezentanţii Ministerul Afacerilor Externe şi MAI au susţinut ca, în cazul paşapoartelor temporare, care nu vor fi înlocuite cu cele electronice, legea să prevadă o prelungire a termenului de valabilitate de la şase luni, la un an. Ciocan a amintit că, în prezent, actele electronice sînt emise într-un singur centru pilot aflat în judeţul Ilfov şi pînă în prezent au fost eliberate 786 astfel de paşapoarte. Ea a reiterat că România trebuie să înlocuiască paşapoartele turistice, de serviciu şi diplomatice cu unele electronice, prevăzute cu un cip care conţine două elemente biometrice: amprente digitale şi imaginea facială. În privinţa cărţilor de identitate ce vor fi eliberate în viitor, Ciocan a susţinut că UE nu obligă statele membre transformarea acestora în acte de identitate electronice. La rîndul său, reprezentantul Direcţiei Afacerilor Europene a avertizat că nu există un temei juridic ce ar putea fi invocat pentru neaplicarea de către România a regulamentului UE. \"România trebuie să comunice pînă la sfîrşitul acestei luni un calendar de adoptare a paşapoartelor biometrice\" a spus acesta. Oficialul a adăugat că, în caz contrar, statul român ar putea intra în ultima etapă a procedurii pre-contencioase, iar dacă nu s-ar conforma, Comisia Europeană poate sesiza instanţa, cu constatare de neîmplinire a obligaţiilor. Deputaţii din Comisiile de apărare, drepturile omului şi politică externă au păreri diferite faţă de introducerea paşapoartelor biometrice, unii spunînd că datele personale din aceste documente nu vor putea fi protejate, iar alţii, că România trebuie să-şi repecte angajamentele faţă de UE. Cele trei comisii ale Camerei Deputaţilor, de apărare, drepturile omului şi cea pentru politică externă urmează să se pronunţe pînă pe 14 iunie asupra Ordonanţei de Urgenţă 207/2008 de modificare a legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate şi, de aceea, au organizat, împreună cu reprezentanţi ai Guvernului, o dezbatere publică pe tema introducerii paşapoartelor biometrice. Deputaţii PD-L, UDMR şi PNL au apreciat importanţa garantării, prin lege, a protecţiei datelor stocate în paşapoartele biometrice, în timp ce social-democraţii au susţinut actul normativ fără rezerve.



12