În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înapoi şi ora 4.00 devine ora 3.00.

Se încheie astfel orarul de vară, care a debutat în ultima duminică a lunii martie. Se revine la Timpul Legal Român, ora Europei Orientale, iar diferenţa faţă de Timpul Universal GMT este din nou de 2 ore.

Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o Directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie.

Ora de iarnă este ora legală oficială standard, de multe ori doar ora oficială, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea țărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic, de obicei, perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an și aprilie a anului următor.

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră. Cel care s-a gândit prima dată la posibilitatea introducerii acestui tip de orar convențional a fost un neo-zeelandez pe numele Hudson, în 1898. (wikipedia).

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să decidă ce oră vor păstra, după ce se va renunța la schimbarea bianuală a orei: pe cea de vară sau pe cea de iarnă. Comisia Europeană a anunțat oficial că, până anul viitor, se va renunța la această practică, adoptată în secolul trecut, care acum nu mai are nicio utilitate.

Japonia nu a schimbat ora niciodată, China nu mai utilizează ora de vară din anul 1991, mai multe ţări din Asia Centrala au renunţat în anii 2000 la schimbarea orei, iar Rusia a luat aceasta decizie începând din primăvara lui 2011, la fel şi Ucraina.

În apropiere de Ecuator, zilele sunt în general egale cu nopţile, astfel că modificarea orei standard nu ar avea sens, iar ţările ecuatoriale şi tropicale nu recurg, în general, la ora de vară.