“România trece printr-o criză morală“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Emil Constantinescu, la Constanţa :

“România trece printr-o criză morală“

Justiție 21 Noiembrie 2007 / 00:00 546 accesări

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii “Ovidius“ a găzduit ieri conferinţa cu tema: “Acum tînăra generaţie din România este în Uniunea Europeană“, organizată de Fundaţia Generaţia Europeană. Invitaţii de seamă ai manifestării au fost Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, şi Zoe Petre, ambii profesori în cadrul Universităţii Bucureşti, care au susţinut faptul că apartenenţa României la UE le deschide tinerilor multe oportunităţi. Zoe Petre a declarat că studenţii trebuie să fie îndemnaţi să reflecteze cît mai profund cu putinţă la “perspectivele pe care le deschide apartenenţa României la UE pentru generaţia tînără şi educată“. Discuţiile conferinţei au avut la bază importanţa identităţii culturale a românilor în contextul european în condiţiile inexistenţei unor modele culturale pentru tineri sau a unui sistem de valori. “Credem că trebuie să se ocupe cineva de acea parte a generaţiei tinere care trebuie să reprezinte cu demnitate şi cu forţă creativitatea românească în contextul european şi într-o lume globalizată“, a declarat Emil Constantinescu. Cei prezenţi au vorbit şi despre găsirea unor soluţii pentru ca o parte din universităţile româneşti să se poată alinia la standardele de excelenţă ale marilor centre universitare europene. Fostul şef al statului a insistat pe faptul că, pentru România, 2007 este un an în care se încheie un mare proiect istoric şi anume faptul că ţara noastră a obţinut, prin intrarea în UE, statutul de stat democratic consolidat. El a adăugat că România nu se află într-o criză. “Nu e nici criză instituţională, pentru că instituţiile publice funcţionează, nici politică, nici economică, nici financiar-bancară sau socială. Este o criză morală în societatea civilă, iar vinovaţi sînt în rîndul elitelor. Această situaţie derivă din incapacitatea societăţii civile de a genera proiecte şi valori umane capabile să transforme proiectele în fapte“, a declarat Constantinescu. El a adăugat că această sarcină revine societăţii civile, mediului academic, România trebuind să se înscrie pe scena europeană cu un nou proiect, prin elaborarea unor strategii globale şi sectoriale.

Taguri articol


12