România U21 porneşte cu prima şansă în duelul cu Malta U21

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Preliminariile EURO 2021

România U21 porneşte cu prima şansă în duelul cu Malta U21

Sport 12 Octombrie 2020 / 22:53 824 accesări
Sursa foto: www.frf.ro

Sursa foto: www.frf.ro

În penultima partidă pe care o va susţine în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021, reprezentativa de fotbal Under 21 a României va întâlni formaţia similară a Maltei, marţi, 13 octombrie, de la ora 20.00 (în direct la ProX). Un meci în care „tricolorii mici” sunt favoriţi, în condiţiile în care oaspeţii vor veni cu o altă echipă faţă de cea din confruntarea din Malta. Dacă tabăra română au fost două cazuri de Covid-19, coronavirusul a afectat şi jucătorii din lotul Maltei.

Selecționata ţării noastre a efectuat luni seară, la Bucureşti, în Ghencea, pe terenul 6, antrenamentul oficial, şedința tehnică fiind condusă de Mihai Stoichiță. La antrenament a fost și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care le-a transmis un mesaj de susținere tricolorilor.

„Staff-ul tehnic, medical și administrativ, precum și cele două persoane depistate pozitiv, dar și Andrei Vlad, vor efectua în această seară o nouă testare. Recoltarea se va face chiar în cantonamentul de la Buftea, iar rezultatele vor veni mâine în jurul prânzului. Conform ordinelor comune ale ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății nr. 1.219/2020, respectiv 1.634/2020, contacții cu test negativ își pot relua activitatea. În aceste condiții, în eventualitatea unui rezultat negativ mâine, selecționerul Adrian Mutu ar putea sta pe banca tehnică la partida cu Malta.

De asemenea, DSP a informat oficial Federația Română de Fotbal că în cazul tuturor celorlalți jucători nu există niciun caz de contact direct”, a notat site-ul oficial al FRF.

Marţi seară mai sunt programate meciurile Danemarca - Finlanda (ora 19.00) şi Irlanda de Nord - Ucraina (ora 20.00).

Clasament: 1. Danemarca 22 puncte (8 meciuri, golaveraj: 18-7), 2. România 16p (8m, 17-5), 3. Ucraina 10p (7m, 10-9), 3. Finlanda 10p (8m, 12-13), 5. Irlanda de Nord 6p (8m, 6-10), 6. Malta 1p (7m, 2-21).

Taguri articol


12