Legea turismului, aflată în dezbatere publică pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) prevede înfiinţarea consiliilor turistice şi a titlului de parc turistic. Staţiunile care vor primi titlul de parc turistic vor beneficia de facilităţi din partea statului, iar proiectele locale din domeniul turismului vor fi avizate de un consiliu format din reprezentanţi ai autorităţilor locale şi asociaţiilor profesionale, potrivit proiectului de lege a turismului. Actul normativ reglementează, printre altele, regimul de organizare şi funcţionare a parcurilor turistice. Titlul de parc turistic se acordă sau se retrage, prin hotărâre a Guvernului, iar durata de funcţionare va fi acordată la cererea autorităţilor administraţiei publice locale pe o perioadă de cel puţin 20 de ani. Titlul de parc turistic poate fi retras în situaţia în care în cadrul acestuia nu se realizează activităţile stabilite sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare a titlului, cu un preaviz minim de un an. Tot prin Legea turismului vor fi înfiinţate la nivelul fiecărei staţiuni consilii turistice. Consiliul turistic va fi un organismul consultativ, fără personalitate juridică, şi care va participa la elaborarea politicilor de dezvoltare în domeniul turismului şi la monitorizarea acestora. Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) se opune înfiinţării consiliilor turistice la nivelul staţiunilor, argumentând că este greşit fie elaborate strategii diferite de la o staţiune la alta. „ANAT şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT) se vor opune articolului cu privire la înfiinţarea de consilii turistice la nivelul fiecărei staţiuni. O asemenea tendinţă evidentă de regionalizare nu mai există nicăieri în Europa. În plus, am înfiinţat deja asociaţiile regionale de promovare şi dezvoltare a turismului, aşa cum a prevăzut masterplanul pentru turism. Nu le putem desfiinţa acum, numai ca să formăm nişte consilii pe staţiuni, când deja avem asociaţii care cumulează mai multe Consilii Judeţene”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin. Ea a adăugat că ANAT va cere înlocuirea consiliilor turistice cu asociaţiile regionale de promovare şi dezvoltare a turismului regionale.