În noaptea de miercuri spre joi, în Cupa Mondială de minifotbal s-au jucat ultimele meciuri din faza grupelor, în urma cărora s-a decis țintarul sferturilor de finală. Naționala României, campioană europeană en titre, va întâlni echipa Canadei, partida fiind programată joi, la Tulsa (Oklahoma), de la ora locală 20.30 (noaptea de joi spre vineri, ora 3.30, în România). În Grupa B, România a ocupat locul 2, cu 6 puncte obținute în urma a două victorii, 21-0 cu India (0p, golaveraj 1-83!!!) și 7-3 cu Germania (3p), fiind învinsă de Mexic (9p) cu 7-3. Canada (locul 2, cu 4 puncte în clasamentul final) a obținut doar o victorie în Grupa C, 10-6 cu Serbia (1p), remizând cu Rusia (2p), 6-6, și pierzând în fața Braziliei (9p), cu 4-7. În clasamentul Grupei A, SUA (9p) a fost urmată de Cehia, El Salvador (câte 4p) și Kazahstan (0p).
Dacă vor trece de Canada, tricolorii vor juca, în semifinale, cu învingătoarea dintre SUA și Germania, meciul fiind programat sâmbătă. Celelalte sferturi de finală, Brazilia - Cehia (Flint, Michigan) și Mexic - El Salvador (Tulsa, Oklahoma), se dispută tot astăzi. Semifinalele și finalele vor fi găzduite de localitatea Hoffman Estates, Illinois, o suburbie a metropolei Chicago, al treilea oraș din SUA după numărul de locuitori, după New York și Los Angeles.