România va juca baraj de calificare la turneul final al CE de futsal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Futsal / Campionatul European din 2016: Învinsă de Portugalia

România va juca baraj de calificare la turneul final al CE de futsal

Sport 23 Martie 2015 / 00:00 952 accesări

Sâmbătă, la Călăraşi, s-au disputat ultimele meciuri din Grupa 7 de calificare la turneul final al Campionatului European de futsal din anul 2016. După două victorii, 6-4 cu Kazahstan și 4-1 cu Georgia, echipa naţională a României a pierdut meciul cu Portugalia, scor 1-4, şi va trebui să joace baraj pentru a se califica la turneul final din Serbia. Golurile au fost marcate de Pedro Cary, Ricardinho (2) şi Tiago Brito pentru Portugalia, respectiv Csoma pentru România. De remarcat că golul lui Tiago Brito, marcat în minutul 38:48, cu un minut și 12 secunde înainte de finalul partidei, a fost decisiv pentru câștigarea grupei de către lusitani! Dacă meciul se încheia cu 3-1 pentru Portugalia, România ar fi câștigat grupa și s-ar fi calificat la turneul final! Diferența de trei goluri de pe tabelă i-a trimis însă pe jucătorii lui Zoltan Jakab la baraj, în calitate de cea mai bună reprezentativă clasată pe locul 3 în cele șapte grupe de calificare. În clasamentul grupei 7, primul loc a fost ocupat de Portugalia, cu 6 puncte și golaveraj 12-4, urmată de Kazahstan 6p (11-7), România 6p (11-9) și Georgia 0p (1-15). Departajarea primelor trei clasate s-a făcut în funcție de golaverajul din meciurile directe (Portugalia a fost învinsă de Kazahstan cu scorul de 3-1)!

Tragerea la sorți a barajelor este programată la 10 iunie, la Nyon. În dubla manșă din 15 și 22 septembrie, tricolorii pot întâlni Cehia, Slovacia, Azerbaidjan, Belarus, Ungaria sau Bosnia, nu și Kazahstanul. Conform ierarhiei FIFA, Cehia (locul 9) și Azerbaidjan (13) ar fi cei mai periculoși adversari, în timp ce Ungaria (31) ar fi cel mai facil oponent.



12