România va participa în Afganistan cu până la 200 de militari, 50 de poliţişti şi jandarmi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CSAT

România va participa în Afganistan cu până la 200 de militari, 50 de poliţişti şi jandarmi

Justiție 03 Iulie 2014 / 00:00 464 accesări

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis, ieri, că România va participa la misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă în Afganistan cu până la 200 de militari din cadrul MApN şi cu până la 50 de poliţişti şi jandarmi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, membrii Consiliului au analizat opţiunile naţionale de participare a României la viitoarea misiune NATO în Afganistan, după 2014, luând în considerare opţiunile adoptate la nivel NATO, și au stabilit că, în funcţie de decizia NATO, România va participa la misiunea de instruire, consiliere şi asistenţă în Afganistan cu un număr de până la 200 de militari din cadrul MApN şi cu până la 50 de poliţişti şi jandarmi din cadrul MAI. O altă temă pe agenda ședinței CSAT a vizat analizarea şi aprobarea forţelor armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2015. Astfel, forţele puse la dispoziție de MApN cuprind 1.801 militari, comparativ cu anul 2014, când valoarea forţelor a fost dimensionată la 3.039 de militari. Din cei 1.801 militari propuşi pentru a îndeplini misiuni în afara teritoriului naţional în anul 2015, pot fi desfăşuraţi în teatrele de operaţii, precum şi în cadrul misiunilor individuale de observare şi monitorizare 502 militari, iar alţi 1.299 militari se vor afla în ţară, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin. Pentru anul 2015, MAI va pune la dispoziţie pentru misiunile UE, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), NATO şi ONU 1.486 de jandarmi şi poliţişti. Comparativ cu anul 2014, numărul acestora este mai mic cu 103 jandarmi şi poliţişti.

Taguri articol


12