Acum două zile, în ajunul plecării la întâlnirea cu liderii europeni, pentru salvarea UE şi euro, Traian Băsescu a organizat cea mai ciudată şi caraghioasă conferinţă de presă din cariera sa politică de până acum. Nu asta intenţionez să discut astăzi, dar plec de la acest pretext cu raţionamentul.

Preşedintele le-a vorbit gazetarilor prezenţi, folosind uneori un limbaj aproape păsăresc, neobişnuit pentru el, dincolo de ironiile şi accentele polemice uzuale, despre \"datorii suverane\", \"strategii bugetare\" şi alte asemenea subiecte pretenţioase. El a dojenit cu degetul, în mod simbolic, întreaga Europă, pentru o proastă administrare economică şi financiară, de parcă ar fi fost o Mafaldă atotştiutoare, moment în care mi-am dat seama că acea conferinţă de presă era doar un pretext şi că, de fapt, şeful statului român făcea acele declaraţii pentru urechile liderilor europeni cu care urma să se întâlnească, trimiţându-şi \"buzduganul\" înainte, ca Zmeul din basmele noastre. Dar, cu aceeaşi ocazie, am înţeles că România despre care vorbea Traian Băsescu pare cu totul alta decât ţara în care trăim noi în mod real, zi de zi. În clipa în care am urmărit şi comentariile diferitelor posturi de televiziune, referitoare la declaraţiile prezidenţiale, m-am convins că România văzută la televizor este diferită de România adevărată şi că există, de fapt, tot atâtea Românii câte interese au canalele de televiziune autohtone, în funcţie de afilierea lor politică, de nevoia de rating sau de managementul fiecărui post în parte. Aici doream să ajung, deşi nu voi insista foarte mult, fiindcă bănuiesc că mi-aţi ghicit deja stratagema!

Cam câte Românii avem, judecând din acest punct de vedere? Sincer să fiu, nu ştiu, pentru că nu le-am numărat niciodată... Haideţi să le luăm pe rând! Cea mai frecventă pare să fie şi cea mai urâtă variantă, anume \"România faptului divers\", adică acea ţară a crimelor, violurilor, tâlhăriilor sau hoţiilor de tot soiul, dar şi a accidentelor rutiere, unele dintre ele de-a dreptul dramatice. Cea mai trivială variantă rămâne, în modesta mea opinie, \"România mondenă\", incluzând aici şi \"România fotbalistică\", în care apar o sumedenie de piţipoance vulgare şi de personaje semianalfabete. Pe urmă avem \"România manelistă\", atât la propriu, cât şi la figurat. Urmează \"România portocalie\", prezentată de puţine televiziuni, din fericire, însă pentru ele, din păcate, se numără şi postul public. Paradoxal este că televiziunea naţională nu este nici urâtă, nici trivială, nici manelizată, în schimb este politizată până la refuz, adică a devenit previzibilă şi plictisitoare. În fine, la fel de previzibilă, dar mereu neliniştită, dacă nu chiar panicată, uneori, este \"România opoziţiei\"! Aşadar, avem vreo cinci-şase Românii ce se văd la televizor, însă numai una reală, care apare pe micile ecrane din când în când, ici şi colo, fragmentar...