Construirea unei linii de tren rapid Budapesta-Bucureşti-Constanţa, precum şi crearea unei reţele de transport integrate între statele riverane Dunării se numără printre obiectivele pe care România le urmăreşte prin implementarea Strategiei Dunării, a declarat, ieri, prim-ministrul Emil Boc, după lucrările Summitului Dunării. \"Obiectivele urmărite de România sunt: în primul rând, să avem o regiune dunăreană dinamică, competitivă şi prosperă, crearea unei reţele de transport integrate şi a unei reţele de monitorizare a protecţiei mediului, bazată pe tehnologii inovatoare\", a spus Boc, într-o declaraţie comună cu omologul său ungar, Viktor Orban. În al doilea rând, primul ministru a enumerat \"promovarea unor proiecte importante pentru România şi vecinii noştri, promovarea Deltei Dunării şi a turismului, Delta Dunării, ca un obiectiv unic în Europa, care prin frumuseţea şi potenţialul pe care le are poate constitui o resursă extrem de importantă pentru a da câştig strategiei dunărene\". De asemenea, România urmăreşte \"promovarea unor proiecte de infrastructură, precum un tren rapid Budapesta-Bucureşti-Constanţa, sau construcţia a două noi poduri peste Dunăre pot constitui câteva dintre elementele pe care, în mod concret, le avem în vedere, alături de proiectele care vizează interconectarea sistemelor noastre de gaze şi electricitate\", a menţionat liderul de la Palatul Victoria. În context, premierul Emil Boc a subliniat că participarea la nivel înalt la Summitul Dunării, precum şi faptul că Strategia Dunării beneficiază deja de 95 de miliarde de euro alocate de Uniunea Europeană, după cum a anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, reprezintă garanţii pentru succesul implementării strategiei.