Alianţa Nord-Atlantică a decis suplimentarea prezenţei militare în zona Mării Negre, inclusiv prin staţionarea unor avioane de recunoaştere Awacs în România, Bulgaria şi Turcia, a afirmat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre ...
Experiența daneză în domeniul soluțiilor adoptate pentru încălzirea centrală poate constitui o temă de colaborare între specialiștii din cele două țări, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Regatului Danemarcei în ...
La două zile după victoria cu Portugalia, 39-14 în meciul disputat sâmbătă pe Cluj Arena, echipa națională de rugby a României a început pregătirea celei de-a doua partide din Cupa Europeană a Națiunilor, cea din 13 februarie cu Spania, de la Madrid. „Stejarii” se ...
Echipa națională de rugby a României a trecut de Portugalia cu 39-14 (10-14), într-un meci jucat sâmbătă, pe Cluj Arena, în prima etapă din sezonul 2016 al Cupei Europene a Națiunilor, trecându-și în cont și punctul bonus ofensiv. În primul meci jucat după Cupa ...
Polițiștii Sectorului Poliției de Frontieră Huși au depistat doi cetățeni afgani care au încercat să intre ilegal în România, cei doi migranți fiind predați autorităților de frontieră din Republica Moldova, potrivit unui comunicat al ITPF Iași remis, duminică. Vineri, într-o ...
Naţionala divizionară a României a disputat sâmbătă ultimul meci amical din cadrul stagiul de pregătire pe care îl efectuează în Antalya. Jucătorii pregătiţi de Anghel Iordănescu s-au impus la limită, scor 2-1, în faţa celor de la Beroe Stara Zagora, ocupanta locului 3 ...
Naționala de rugby a României va debuta sâmbătă în ediția 2016 din Cupa Europeană a Națiunilor (Rugby Europe Championship), împotriva Portugaliei. Meciul va avea loc la Cluj-Napoca, pe stadionul „Cluj Arena”, de la ora 17.15, și va fi transmis în direct la Dolce Sport ...
Apartenența României la NATO și UE și apropierea ei de valorile democratice occidentale în detrimentul celor... tradiționale rusești din vremurile de tristă amintire constituie, se pare, un subiect inepuizabil pentru diplomația de la Moscova. Astfel, ultima... găselniță a Ministerului de Externe ...
Liderul echipei României de FED Cup, Simona Halep, locul 3 WTA, va juca în primul meci din cadrul întâlnirii cu Cehia, deținătoarea trofeului, din sferturile Grupei Mondiale a competiției, care va avea loc sâmbătă și duminică, la Cluj-Napoca. Constănțeanca o va înfrunta ...
Naționala de fotbal a României va încasa cel puțin 8 milioane de euro în urma participării la turneul final al Campionatului European de fotbal din vara acestui an, unde va evolua în Grupa A, alături de Franța, Elveția și Albania. Aceasta este suma minimă garantată de UEFA fiecăreia ...
Reprezentativa de fotbal a România a rămas pe locul 16 în clasamentul FIFA pe luna februarie, dat publicității, joi, de forul mondial. Echipa națională condusă de Anghel Iordănescu are 987 de puncte, cu patru mai puțin decât Italia, ocupanta locului 15. Adversarele României din Grupa A ...
România a rămas pe locul 16 în clasamentul FIFA pe luna februarie, dat publicității, joi, de forul mondial. Echipa națională condusă de Anghel Iordănescu are 987 de puncte, cu patru mai puțin decât Italia, ocupanta locului 15. Adversarele României din grupa A de la Euro 2016 ocupă ...
O nouă idee creaţă a străbătut calea undelor, avându-l ca emiţător pe şeful DIICOT, Daniel Constantin Horodniceanu. Acesta a identificat miercuri, ca prioritate pentru instituţia pe care o conduce, crearea unei poliții judiciare, un aparat de poliție propriu, dar nu neapărat de tipul celui care ...
Echipa României de FED Cup strânge rândurile înaintea duelului cu Cehia, deținătoarea trofeului, programat la 6 și 7 februarie, la Cluj-Napoca, în sferturile de finală ale competiției. Cotate cu șansa a doua, tenismenele tricolore mizează pe prezența ocupantei locului 3 WTA ...
Este alertă în orașul Brașov, unde două persoane suspectate că ar fi infectate cu virusul Zika, au fost internate la Spitalul de Boli Infecțioase din oraș. Potrivit newsbv.ro, cele două persoane s-au întors recent din Republica Dominicană. Acestea prezintă febră și dureri de cap. Astăzi sau ...
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul pe care CFR Cluj l-a făcut în urma depunctării primite la începutul acestui sezon. Formaţia din Cluj nu-şi va primi înapoi cele 6 puncte cu care a fost penalizată de comisiile FRF pentru neîndeplinirea cerinţelor din manualul ...