Românii anticipează o creştere a veniturilor, astfel că dorinţa de a face cumpărături majore a crescut în ultimele câteva luni, rămânând totuşi la un nivel foarte coborât, iar în acelaşi timp, aceştia sunt mai puţin optimişti în ceea ce priveşte creşterea economică, potrivit unui sondaj realizat de specialişti din cadrul GfK România (parte a GfK Group - instituţie de cercetare de piaţă pe plan internaţional). „Deocamdată, România pare să fi reuşit să rămână puţin afectată de criza financiară europeană. Cu toate că previziunile privind creşterea economică sunt mai puţin optimiste, acestea se menţin la un nivel relativ ridicat. Conform Băncii Mondiale, economia României va creşte anul acesta cu 1,2 procente. Acest lucru este demonstrat şi de creşterea accentuată, în ultimele câteva luni, a aşteptărilor consumatorilor privind starea economiei”, se arată în studiul „Climatul de consum în Europa”, realizat de GfK. Optimismul privind situaţia economică este reflectat şi pe piaţa muncii, România numărându-se printre ţările cu cele mai mici rate ale şomajului din Europa. Nivelul redus al ratei şomajului dă naştere la speranţe privind creşterea veniturilor populaţiei. Studiul GfK are la bază interviuri cu consumatori efectuate lunar în toate ţările UE.