Românii, apreciaţi la ALL-PACK 2013

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Expoziţia Internaţională de Ambalaje

Românii, apreciaţi la ALL-PACK 2013

Justiție 09 Noiembrie 2013 / 00:00 434 accesări

Printre cele mai vizitate standuri de la Expoziţia Internaţională pentru Ambalaje ALL-PACK, ce s-a desfăşurat în cadrul Romexpo Bucureşti, au fost cele ale producătorului de pungi şi folii din polietilenă şi hârtie Exonia Holding. Soluţiile prezentate de producătorul de ambalaje ieşean au atras mii de vizitatori din România, dar şi din ţări cu tradiţie în industria ambalajelor personalizate, precum Germania, Italia, Spania, Grecia şi Bulgaria. Au fost apreciate toate categoriile de ambalaje prezentate în expoziţie, accentul punându-se însă pe cele destinate produselor alimentare perisabile sau congelate, dar şi pe cele reciclabile, prietenoase cu mediul înconjurător. Dintre acestea, foliile, pungile şi sacii pentru produse refrigerate cu proprietăţi de rezistenţă sporită la temperaturi scăzute, dar şi cele prevăzute cu bariere împotriva pătrunderii oxigenului şi microorganismelor au atras cei mai mulţi vizitatori specializaţi, reprezentanţi ai producătorilor români din industria alimentară. Tot din categoria ambalajelor speciale au fost prezentate foliile film pentru ambalarea şerveţelelor umede (wet wipes), sacoşele personalizate în policromie de înaltă definiţie, foliile pentru ambalare în atmosferă controlată, folia coextrudată pentru ambalarea laptelui la pungă, sacii pentru ambalarea pământului de flori, foliile pentru ambalarea pulberilor şi pungile cu clapetă adezivă. “Unul dintre principalele obiective ale prezenţei companiei noastre la această expoziţie este de a informa corect şi de a prezenta soluţiile cele mai performante adaptate la necesităţile de ambalare aferente fiecărui produs. Cele cinci zile petrecute la ALL-PACK ne-au confirmat încă o dată faptul că producătorii caută soluţii de ambalare de calitate şi sunt dispuşi să investească în ambalaj pentru succesul afacerii lor. Compania noastră răspunde creşterii semnificative a cererii, cât şi aşteptărilor din ce în ce mai mari cu privire la calitate” a declarat Tiberiu-Paul Stoian, directorul executiv al Exonia Holding. Cea de-a XV-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale pentru Ambalaje, desfăşurată în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2013, a adus ca noutate Galeria “Packaging Design for Everyday Life” - o zonă creată în premieră, în cadrul căreia au fost expuse creaţii inedite realizate din materiale folosite la execuţia ambalajelor, acolo unde şi producătorul român Exonia Holding şi-a prezentat cele mai apreciate ambalaje pentru produse alimentare. Expoziţiile ALL-PACK, INDAGRA, ALIMENTA, EXPO DRINK&WINE, desfăşurate în paralel la Romexpo, au înregistrat peste 60.000 de vizitatori, 430 de firme participante din 21 de ţări, peste 22 de conferinţe şi seminarii, zeci de concursuri şi ateliere.

Taguri articol


12