Liderii politici şi militari americani au făcut o prioritate din consolidarea relaţiilor cu România şi, potrivit unui diplomat occidental, „românii au devenit cei mai buni prieteni ai Americii în regiunea Mării Negre”, relatează publicaţia „The Los Angeles Times”, în ediţia electronică de joi. „România este în lupta împotriva teroriştilor din Afganistan până la sfârşit”, a declarat ministrul român al Apărării, Gabriel Oprea, cu ocazia Zilei Marinei, la Constanţa. Oficiali români militari şi civili au participat la o recepţie la bordul unui iaht care i-a aparţinut fostului dictator Nicolae Ceauşescu, în timp ce o formaţie a Marinei SUA interpreta cântece americane. În condiţiile în care alte ţări îşi reduc contingentele în Afganistan, Guvernul de la Bucureşti a adoptat strategia opusă. Când SUA au cerut anul trecut mai multe trupe internaţionale, oficialii români nu au ezitat. Au acceptat să îşi sporească efectivele din Afganistan de la 962 la peste 1.500 de militari, chiar dacă economia României suferă şi bugetul apărării este tăiat.
Pentru români, participarea la misiunea din Afganistan este o bună modalitate de a-şi dovedi buna credinţă ca membru NATO şi aliaţi ai SUA, apreciază „The Los Angeles Times”. „Românii au devenit cei mai buni prieteni ai Americii din regiunea Mării Negre”, a declarat un diplomat occidental care şi-a păstrat anonimatul. SUA au susţinut aderarea României la NATO în 2004 şi au convenit recent să amplaseze tehnologie de apărare antirachetă în ţară. Există discuţii şi pentru ca SUA să folosească România ca loc de antrenament pentru candidaţii la angajare în poliţia afgană. Soldaţii români sunt cunoscuţi pentru agresivitate şi pentru că nu cedează într-o luptă chiar dacă sunt depăşiţi ca număr şi dotare, conchide cotidianul american.