Românii, cei mai mulţi emigranţi din UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii, cei mai mulţi emigranţi din UE

Social 17 Decembrie 2009 / 00:00 495 accesări

Pe teritoriul Uniunii Europene, în 2008, românii reprezintă cel mai mare grup de emigranţi provenind dintr-un stat european, numărul lor ajungând la 1.677.000, dintre care 734.800 în Spania, 625.300 în Italia şi 65.000 în Ungaria, dar, pe de altă parte, ţara noastră găzduieşte cei mai puţini străini. Din datele făcute publice de Eurostat, anul trecut, 37% dintre străinii care locuiau în UE erau cetăţeni al unui alt stat membru. În acest top, România este urmată de Italia, de unde au emigrat 1,3 milioane de cetăţeni, adică 11% din totalul străinilor cetăţeni europeni. Pe locul al treilea se află Polonia, cu 1,2 milioane de cetăţeni. Cel mai mare număr de emigranţi din afara UE proveneau din Turcia (2,4 milioane), Maroc (1,7 milioane) şi Albania (un milion). Pe de altă parte, România se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte proporţia cetăţenilor străini găzduiţi, 26.000. Astfel, mai puţin de 0,1% din populaţia totală era constituită în 2008 de cetăţeni străini. Mai exact, potrivit datelor Eurostat, în România trăiau 6.000 de cetăţeni provenind din alte ţări membre UE, şi alţi 20.000 provenind din ţări aflate în afara Uniunii. Potrivit Eurostat, cel mai mare grup de cetăţeni străini a fost, în 2008, cel al moldovenilor (5.500 de cetăţeni), urmaţi de cetăţenii turci (2.200) şi de cei chinezi (1.900). Ca imagine de ansamblu, la 1 ianuarie 2008, 30,8 milioane de cetăţeni străini trăiau într-unul din cele 27 de state membre ale UE. Dintre aceste 30 de milioane, 11,3 milioane erau cetăţeni ai unui alt stat membru al UE, iar celelalte 19,5 milioane erau cetăţeni ai unei ţări din afara UE. În total, străinii reprezintă 6,2% din totalul populaţiei UE. (M.D.)

Taguri articol


12