Românii consumă mai puţin şi mai prost calitativ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii consumă mai puţin şi mai prost calitativ

Justiție 20 Decembrie 2011 / 00:00 277 accesări

Criza economică are în continuare impact asupra comportamentului de consum al românilor. Oamenii consumă mai puţin şi de calitate mai slabă, fapt confirmat de un studiu realizat de Mednet Marketing Research Center (firmă ce activează în domeniul cercetării de piaţă din anul 2000). Chiar dacă în perioada februarie – decembrie 2011 a scăzut procentul persoanelor care declară că sunt afectate de criză, în mare şi foarte mare măsură (de la 53,2% în febuarie 2011 la 42,8% în decembrie), studiul arată că, la nivel perceptiv, criza este prezentă în continuare în vieţile românilor. Potrivit acestuia, peste 70% dintre români şi-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine în 2011. Efectele crizei asupra familiilor respondenţilor se referă la creşterea preţurilor (59%), reducerea salariului sau a câştigurilor salariale (47,9%), pierderea locului de muncă (18,6%), creşterea ratelor la credite din cauza devalorizării leului (15%) şi pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale (13,8%). Potrivit studiului, deşi bazinul celor care nu şi-au modificat comportamentul de consum este relativ stabil de la un an la altul (22,5% în 2011 faţă de 22,8% în 2010) 72,2% şi-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine. Astfel, 46,3% au cumpărat aceleaşi produse, dar în cantitate mai mică, 10% au cumpărat produse mai ieftine, dar în aceeaşi cantitate, iar 15,9% au cumpărat produse mai ieftine şi în cantitate mai mică. Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 7 - 12 decembrie 2011.

Taguri articol


12