European Trusted Brands este un studiu efectuat de Reader's Digest şi care a relevat faptul că, pentru 80% din europeni, calitatea este criteriul cel mai important în alegerea produselor. Astfel, la cumpărarea unui produs sau a unui serviciu, atenţia europenilor este centrată pe calitate şi nu pe cantitate sau preţ. Cercetarea a fost efectuată în 15 ţări europene, România participînd, pentru prima dată, la un astfel de studiu. 10.000 de români au răspuns chestionarului, votînd 37 de mărci din domeniul serviciilor bancare, asigurări, telefonie mobilă, ciocolată, produse lactate, ulei, detergent, mîncare pentru animale, medicamente şi altele. Alături de finlandezi, germani, polonezi, portughezi şi elveţieni, românii au răspuns în proporţie de 70% că recomandă cunoscuţilor anumite mărci de produse, dar că au şi ei nevoie de recomandări, că le acceptă şi chiar că îşi „verifică” prietenii pe această cale. Cît despre profesiile în care românii au toată încrederea, pompierii, piloţii şi farmaciştii ocupă primele locuri. Pentru prima dată în cei şapte ani de cînd se face cercetarea despre branduri, au fost incluse în chestionare şi întrebări referitoare la situaţia economică şi politică a unei regiuni sau a unui stat. În acest sens, românii, spaniolii şi englezii cred că Europa va juca un rol important în istoria lumii, dar nu pot spune acelaşi lucru şi despre ţara lor de origine. Respondenţii români au declarat despre ei înşişi că sînt oneşti, practici, optimişti, comunitari, activi, hotărîţi, tradiţionalişti şi ambiţioşi.
Toate rezultatele studiului au fost centralizate la Londra, iar cercetarea efectivă a avut loc în toamna anului trecut. La nivel european, au fost stabilite 20 de categorii generale, fiecare ţară avînd posibilitatea de a individualiza studiul prin adăugarea unor categorii proprii. Unele branduri au fost declarate cîştigătoare în mai mult de trei ţări europene, iar altele, în toate cele 15. Participanţii la studiu nu au avut de ales dintre anumite branduri nominalizate de către realizatori, ci şi-au exprimat opţiunea pe baza experienţei personale, a raportului calitate-preţ şi a imaginii mărcii respective. Timp de un an, fiecare companie cîştigătoare din cadrul unei categorii de produse are dreptul de a folosi logo-ul „Trusted Brand” (brandul în care poţi avea încredere) în toate campaniile media de pe teritoriul ţării în care a cîştigat, pe bună dreptate, încrederea consumatorilor.