Românii cumpără în funcție de informațiile de pe internet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
”Xtreme Shoppers”

Românii cumpără în funcție de informațiile de pe internet

Social 16 Septembrie 2014 / 00:00 566 accesări

A apărut o nouă generație de cumpărători, botezată ”Xtreme Shoppers”. Acești cumpărători sunt cei care apelează la orice resurse, tehnologii sau informații pentru a ajunge la cele mai bune oferte, sunt de părere realizatorii studiului GfK FutureBuy despre influența tehnologiei asupra comportamentului de cumpărare. Și în România numărul celor care cumpără produse fiind influențați de informațiile găsite pe internet a crescut cu peste o treime în 2014, comparativ cu anul anterior, potrivit rezultatelor studiului. Astfel, conform studiului, înainte de a cumpăra un produs, 67% dintre aceștia folosesc internetul pentru a se informa despre acel produs, iar 38% dintre subiecți merg să vadă produsul în magazin, după care îl cumpără online sau de la alt retailer. În acest context, cercetarea GfK FutureBuy în România remarcă o creștere spectaculoasă a acestui segment, în 2014 înregistrându-se cu 34% mai mulți astfel de cumpărători decât în 2013. ”Rolul pe care îl joacă online-ul în procesul de cumpărare este unul complex, un ajutor din ce în ce mai puternic - nu doar în rândul „Xtreme Shoppers“, ci pentru toți utilizatorii de internet. Este un fenomen susținut, printre altele, și de avansul smartphone-urilor și al tabletelor în rândul populației - aproape 4 din 10 respondenți consideră telefonul mobil cel mai important instrument în procesul de cumpărare”, se notează în concluziile cercetării GfK.

Taguri articol


12