MAI MULT RĂU, DECÂT BINE! În urmă cu cinci ani am devenit membri cu drepturi depline în Uniunea Europeană (UE). Momentul a fost întâmpinat şi sărbătorit cu surle şi trâmbiţe de toţii românii. Deopotrivă de cei săraci şi cei bogaţi. Toţi credeau că UE înseamnă o viaţă mai bună. Însă ce s-a întâmplat de atunci? Ce vise s-au împlinit şi ce idealuri s-au destrămat? Nu prea multe speranţe au devenit realitate. Din contră! Nu eram pregătiţi şi nici nu ştiam exact ce ne aşteaptă să fim în rândul statelor membre UE. Acest lucru îl recunosc anumiţi membri ai Parlamentului European, însă nicidecum politienii români. Ţăranul de rând nici acum nu ştie ce înseamnă UE. Asta e o realitate, chiar dacă este contestată de cei care s-au îmbogăţit din fondurile europene. Cu toate eforturile primarilor de la ţară de a se alinia normelor europene, că doar suntem şi noi membri UE, numeroase şcoli din mediul rural încă au WC în curte, deşi ar fi trebuit să-l aibă în incinta unităţilor de învăţământ. Motivul: banii europeni vin cu ţârâita! Fondurile de la UE ba sunt repartizate pe culori politice, ba autorităţile de la Bucureşti schimbă regulile în timpul jocului. Exemplul closetului e doar o cerinţă minoră din partea oficialilor de la Bruxelles. Trăim mai prost decât în 2007! Şi nu ne referim la politicieni sau reprezentanţi ai Puterii. Avem salarii mai mici, mai puţine drepturi conferite de stat şi o Constituţie interpretată după bunul plac al Puterii. Am rămas cu steguleţe albastre cu steluţe care flutură în vânt aşteptările românilor pentru o viaţă mai bună. Speranţe multe, convingeri că vom avea o viaţă mai bună din toate punctele de vedere, toate s-au năruit cu fiecare an care a trecut. Dezamăgirea se citeşte pe chipul românilor care credeau că UE înseamnă lapte şi miere. Acelaşi sentiment îl remarcă şi jurnalişti nemţi pe pagina electronică a ziarului Deutsche Welle. Pacea, belşugul, securitatea şi stabilitatea în care credeau românii au dispărut şi, spun ei, locul lor a fost luat de dezamăgire.

REMEMBER PROCESUL DE ADERARE LA UE Dacă dăm timpul înapoi, ne aducem aminte că procesul de aderare a României la UE a început efectiv în 1993, odată cu semnarea, la 1 februarie, a Acordului european ce reglementa o asociere între Comunităţile Europene, pe de o parte, statele membre, şi România, pe de altă parte. Acordul recunoştea obiectivul României de a deveni membru al UE şi prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea acesteia. În martie 1998, UE a lansat, în mod oficial, procesul de extindere, iar în noiembrie, acelaşi an, Comisia Europeană (CE) a publicat primul raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare. Consiliul European de la Helsinki, din 11-12 decembrie 1999, a decis deschiderea negocierilor de aderare cu Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Bulgaria şi România. Negocierile cu autorităţile de la Bucureşti au demarat, în mod oficial, în februarie 2000. Însă, patru ani mai târziu, după îndelungi negocieri, România rata aderarea la UE. În cele din urmă, Tratatul de aderare la UE a fost semnat la 25 aprilie 2005, la Luxemburg, şi ţara noastră a dobândit statutul de observator la activitatea instituţiilor europene. CE a confirmat, la 26 septembrie 2006, prin Raportul de monitorizare prezentat la Strasbourg, de comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, intrarea României, alături de Bulgaria, în UE, la 1 ianuarie 2007.