Românii din Harghita şi Covasna au cerut, ieri, într-o scrisoare deschisă adresată Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului întrunirea de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi luarea unor măsuri \"privind stăvilirea escaladării acţiunilor provocatoare, extremist - separatiste ale organizaţiilor maghiare\". În scrisoare se arată că acţiunile organizaţiilor maghiare \"aduc atingere ordinii constituţionale şi siguranţei naţionale”. De asemenea, ei cer autorităţilor statului “sancţionarea prin lege a practicilor discriminatorii de condiţionare a ocupării funcţiilor publice de cunoaştere a limbii maghiare; modificarea în regim de urgenţă a Legii Administraţiei Publice Locale, elaborarea unei strategii, pe baza realităţilor obiective din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi în conformitate cu legislaţia comunitară, care să menţină aceste judeţe în sfera de autoritate a statului român şi să asigure protecţie drepturilor fundamentale pentru românii numeric minoritari din această parte de ţară”. De asemenea, în document se mai cere şi ”realizarea unei strategii de dezvoltare economică prioritară pentru zona Covasna, Harghita şi Mureş ca măsură de estompare a asperităţilor interetnice, de eliminare a exodului populaţiei româneşti din zonă şi de reorientare a generaţiilor tinere spre locurile natale”. Scrisoarea a fost semnată de reprezentanţii comunităţilor româneşti din afara frontierelor (R.Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Germania, Franta, Italia, Spania, Serbia, Australia, SUA, Canada), reprezentanţii asociaţiilor şi organizaţiilor românilor din Harghita şi Covasna, ale romano-catolicilor din Moldova, ai Episcopiei Ortodoxe din Harghita şi Covasna.