Românii din Spania au trimis mai mulţi bani în ţară anul trecut decît în 2007

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii din Spania au trimis mai mulţi bani în ţară anul trecut decît în 2007

Social 14 Aprilie 2009 / 00:00 314 accesări

În pofida crizei economice mondiale, „\"căpşunarii” continuă să fie baza economiei româneşti. Dacă în 2007 au trimis în ţară 303 milioane de euro, românii din Spania au ajuns, anul trecut, la 325 milioane de euro. Potrivit unui studiu citat de cotidianul spaniol “El Pais”, românii din Spania au trimis în ţară cu 7,5% mai mulţi bani în 2008, în vreme ce sumele trimise de columbieni şi ecuadorieni în ţările de origine au scăzut cu 28%, respectiv 23%. Totodată, suma totală trimisă de imigranţii din Spania în ţările lor de origine a scăzut în 2008 cu 4%. Astfel, dacă în 2007 străinii au trimis acasă 2,02 miliarde de euro, în 2008 suma a scăzut cu 81 de milioane, ajungînd la 1,9 miliarde de euro. Acest regres per ansamblu este explicat atît prin impactul crizei economice, cît şi prin faptul că mulţi imigranţi şi-au adus familiile şi s-au stabilit la Madrid. Potrivit unui studiu al Fundaţiei Soros din februarie, suma medie anuală trimisă de românii din Spania în ţară este de 5.100 de euro. 80% dintre emigranţii români care au participat la cercetarea Fundaţiei Soros spun că au remis în ultimul an o parte din venituri în România. Dintre aceştia, 50% au trimis bani în mod regulat, iar 28% au trimis ocazional sau neregulat. Suma trimisă în ţară diferă în funcţie de venit, sublinia studiul. Cei care au venituri până în 750 de euro lunar au trimis în ultimul an 3.400 de euro în ţară, iar cei cu venituri între 750 şi 1.400 de euro au trimis în aceeaşi perioadă 6.800 de euro.

Taguri articol


12