Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) a atacat la Tribunalul Suprem legea emisă de Spania prin care a fost restricţionat accesul pe piaţa muncii pentru români, cerând anularea totală sau parţială a restricţiilor şi suspendarea măsurii până la pronunţarea unei decizii finale. \"La această măsură s-au înscris aproape toate asociaţiile de români din Spania\", potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de FADERE. În cererea depusă la instanţă, FADERE solicită anularea totală sau parţiala a restricţiilor care afectează muncitorii români. De asemenea, FADERE cere suspendarea imediată a restricţiilor până în ziua sentinţei. \"Acest timp fără restricţii este suficient ca românii deja prezenţi în Spania care au avut dreptul la muncă şi care pe 22 iulie l-au pierdut să meargă şi să se înscrie în registrele oficiilor de muncă\", au spus reprezentanţii FADERE. Aceştia au precizat că toţi românii afectaţi de restricţii au rămas în Spania şi \"lucrează la negru\". \"Această măsură este cel puţin stupidă. La cât de mare este criza financiară din Spania, guvernul îşi permite să piardă mai mult de 800 de milioane de euro anual, bani pe care ar fi putut să îi câştige de la aceşti români din dările către stat\", a declarat Daniel Tecu, preşedinte FADERE. Executivul de la Madrid a decis, în 22 iulie, impunerea de restricţiile pentru muncitorii români în Spania. În 11 august, Comisia Europeana (CE) a aprobat solicitarea Spaniei de a restricţiona accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă până la data de 31 decembrie 2012. Totuşi, CE preciza că nu Madridul, ci Bruxellesul va decide când se va ridica restricţia. Recent, Spania a modificat instrucţiunile de restricţionare a pieţei muncii pentru lucrătorii români, aducând precizări mult mai clare pentru membrii de familie, care au sesizat zeci de abuzuri făcute de autorităţile spaniole din cauza neînţelegerii unor prevederi. Noile instrucţiuni de restricţionare a pieţei muncii obligă oficialii spanioli să le respecte dreptul la muncă şi membrilor de familie ai lucrătorilor români, până acum fiind primite zeci de sesizări privind abuzuri, potrivit Ministerului Muncii. \"Măsura îi ajută şi pe tinerii care de curând au împlinit 18 ani şi vor să se angajeze. Asta înseamnă că, dacă unul dintre părinţi este angajat sau şomer, toţi ceilalţi membri ai familiei trebuie protejaţi. Mai exact, soţul, soţia, copiii sub 21 de ani, dar şi cei peste 21 de ani aflaţi în întreţinerea cetăţeanului român cu liber acces pe piaţa muncii nu au nevoie de permis de muncă. Acest drept nu se aplică părinţilor, fraţilor şi nepoţilor\", a precizat MMFPS.