Românii din străinătate aduc în ţară la fel de mulţi bani ca investitorii străini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu aproape cinci miliarde de euro în 2005

Românii din străinătate aduc în ţară la fel de mulţi bani ca investitorii străini

Justiție 18 Ianuarie 2007 / 00:00 685 accesări

Cele două milioane de emigranţi care au plecat la lucru în Vest aduc, anual, de două ori mai mulţi bani în ţară, însă în miliarde de euro, fapt care i-a determinat pe reprezentanţii Băncii Naţionale a României să îi pună la acelaşi nivel cu investitorii străini care au investit pe plaiurile mioritice. Consideraţi cea de-a patra comunitate din Spania, cu cîteva sute de mii de persoane înregistrate în scriptele autorităţilor, însă neoficial evaluaţi la peste un milion, românii din Peninsula Iberică sînt în topul emigranţilor care trimit cei mai mulţi bani în ţară. Dacă în urmă cu trei ani sumele trimise acasă de românii plecaţi în străinatate s-au ridicat la două miliarde de euro, sumă majorată cu 700 de milioane în investiţii directe, autorităţile au raportat în 2005 circa 4,3 miliarde de euro numai de peste hotare. Potrivit unui studiu realizat de Banca Modială, deşi fenomenul este puternic în România, iar banii veniţi din Occident au o pondere importantă din produsul intern brut al ţării, nu toţi cei care emigrează trimit bani în ţara natală. „Sondajele au arătat că pentru Bulgaria, 80% din cetăţenii plecaţi nu trimit bani în ţară, situaţie care se regăseşte în cazul a 37% din bosniaci, dar şi 62% din români”, se arată în studiul Băncii Mondiale.

Raportul prestigioasei instituţii bancare arată că migraţia din economiile de tranziţie din Europa şi Asia Centrală a fost mare şi va continua să crească pe măsură ce rata natalităţii se va reduce. În topul celor şase state care au făcut obiectul raportului, România conduce la capitolul persoane care emigrează, dar are şi cel mai mic procent al cetăţenilor care pleacă temporar şi se întorc relativ curînd în ţara natală. Una din cinci persoane intervievate de Banca Mondială susţine că doreşte să stea în străinătate o perioadă îndelungată de timp, însă are în vedere întoarcerea în ţară la un anumit moment. Potrivit Băncii Mondiale, piaţa muncii are nevoie de un echilibru între cerere şi ofertă, începînd de la limitarea angajării celor fără documente, la condiţii de muncă şi de protecţie socială mai bune. Pe de altă parte, specialiştii au atras atenţia asupra fenomenului „emigraţiei de tranzit”, din Asia Centrală, prin Europa, către Statele Unite şi Canada. Raportul arată că Rusia pare să devină atît o ţară de tranzit, în timp ce Ucraina, Azerbaijan şi România sînt exemple care au o proporţie semnificativă de populaţii migratoare de tranzit. Dacă cei mai mulţi români pleacă către aproape toate ţările din Occident, singurul stat de la care România primeşte emigranţi este Moldova.



12