Deşi mai este mai puţin de o lună până anul viitor, firmele şi persoanele fizice din România încă nu ştiu clar ce taxe şi impozite vor avea de plătit şi asta pentru că atât Codul Fiscal, cât şi bugetul pentru anul următor se află încă pe masa de negocieri în cadrul Coaliţiei de la guvernare. În luna noiembrie, Guvernul a renunţat la impozitul forfetar, din cauza problemelor pe care le-ar fi avut în administrarea unui astfel de sistem. Cu toate că se vehiculează că se va reveni la sistemul de impozitare de 3 la sută pe veniturile microîntreprinderilor, guvernanţii nu au luat nicio decizie, lăsând o perioadă extrem de limitată firmelor pentru a-şi realiza propriile bugete. În aer a rămas şi impozitul pe venit. Tot luna trecută, senatorii au hotărât scăderea cotei de impozitare de la 16 la sută, la 10 la sută, iar decizia finală în această privinţă încă nu a fost luată. De altfel, această măsură s-ar putea nici să nu treacă de Camera Deputaţilor, care este cameră decizională în acest sens, întrucât Guvernul nu este de acord cu aprobarea acesteia. Amplu dezbătută, taxa pe marile averi nu are încă o concluzie. Votul decizional în acest sens îl va avea tot Camera Deputaţilor, iar Guvernul a promis reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional că va lua o decizie în acest sens până la sfârşitul lunii decembrie 2010. Nici pentru cei care au maşină personală veştile nu sunt prea bune. De la 1 ianuarie 2011 ar urma să fie introdusă o taxă de poluare pentru înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a vehiculelor noi.